Suspiciuni de sabotaj rusesc în cazul petrolului contaminat din Azerbaidjan, livrat în România SURSE

0
0
Publicat:

Potrivit surselor, există suspiciuni de sabotaj din partea Rusiei în cazul petrolului contaminat livrat în România din Azerbaidjan, pentru rafinăria Petrobrazi a OMV Petrom.

FOTO: Shutterstock
FOTO: Shutterstock

Surse oficiale au declarat pentru G4 Media că statul român ia în calcul scenariul ca Rusia să fi contaminat petrolul intenționat, printr-o operațiune de tip război hibrid.

Petrolul a fost livrat printr-o conductă pe traseul Azerbaidjan – Georgia – Turcia, de unde a plecat spre România cu un petrolier. Concentrația de clorină din petrolul contaminat era suficient de mare pentru a avaria serios rafinăria prin corodare, ceea ce ar fi provocat o criză de combustibil în România, potrivit informațiilor G4Media.

Luni, 4 august, Ministerul Energiei a notificat Comisia Europeană și a declarat situația de urgență – nivel de criză - pentru a putea scoate din stocuri zeci de mii de tone de țiței și motorină, asigurând astfel funcționarea neîntreruptă a rafinăriei Petrobrazi și evitarea unei perturbări majore pe piața națională de carburanți.

Potrivit ministerului, Compania OMV Petrom a informat Ministerul Energiei că, în perioada 16–18 iulie, OMV Petrom SA a recepționat un vas de țiței azer (92 kt) încărcat în portul Ceyhan (Turcia).

În urma analizelor re-efectuate și la descărcare, acest lot de țiței s-a dovedit a fi contaminat cu cloruri organice de la portul de încărcare.

De asemenea, ca urmare a analizelor efectuate, Petrom a luat decizia de refuz la încărcare a încă unui transport de 92 kt.

Astfel, 184 kt de țiței de import au devenit indisponibile din lanțul de aprovizionare al rafinăriei Petrobrazi.

Așadar, OMV Petrom a solicitat eliberarea temporară a 80.000 tone de țiței și 30.000 tone de motorină din stocurile de urgență, pentru a asigura continuitatea operării rafinăriei Petrobrazi și menținerea echilibrului pe piața națională de produse petroliere.

Evenimente

Top articole

Partenerii noștri

image
digisport.ro

Ultimele știri
Cele mai citite