Statuia ridicată în cinstea lui Bill Clinton la Kosovo înfurie sârbii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Statuia ridicată în cinstea lui Bill Clinton la Kosovo înfurie sârbii
Statuia ridicată în cinstea lui Bill Clinton la Kosovo înfurie sârbii

Fostul preşedinte al Statelor Unite, Bil Clinton, se va deplasa la începutul lunii noiembrie în Kosovo, unde va participa la inaugurarea unei statui ridicate în cinstea sa chiar în inima capitalei din Kosovo, Pristina. Locuitorii par a fi foarte entuziasmaţi de eveniment, însă sârbii sunt de-a dreptul înfuriaţi de ridicarea statuii, scrie Russia Today.

Pentru albanezii din Kosovo, fostul lider american este un erou, care a sancţionat bombardamentul lansat de NATO asupra Serbiei în urmă cu 10 ani. Însă nu aceeaşi părere o au şi sârbii despre Clinton, văzut ca un rezumat al groazei.

Vizita lui Clinton în Kosovo ''este confirmată pentru începutul lunii viitoare', se precizează într-un comunicat oficial. Guvernul a amânat inaugurarea monumentului care era prevăzută pentru marţi.

În decembrie anul trecut, guvernul de la Pristina şi-a anunţat  intenţia de a ridica o statuie în onoarea lui Bill Clinton, foarte popular în rândul kosovarilor albanezi de la bombardamentele NATO care au constrâns forţele iugoslave să se retragă din Kosovo, la începutul lui 1999.

Bill Clinton este considerat de kosovarii albanezi drept principalul artizan al deciziei de lansare a loviturilor aeriene şi ''un salvator''.

  • Statuia, înaltă de 3 m, va fi amplasată într-o piaţă din Pristina, unde există deja un bulevard denumit ''Bill Clinton'', una dintre cele mai importante artere ale oraşului. O imagine cu fostul preşedinte american, înaltă de 12 m, decorează, de asemenea, faţada unui imobil din Pristina.


În urma unei campanii de lovituri ce a durat 78 de zile, Kosovo a fost plasat în iunie 1999 sub administraţia ONU. Autorităţile albaneze de la Pristina au proclamat independenţa acestui teritoriu în februarie 2008.

  • Belgradul, susţinut de aliatul său tradiţional, Rusia, se opune vehement independenţei, considerând Kosovo drept provincia sa meridională.
Evenimente

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite