Șoferii își vor putea plăti amenzile rutiere într-un cont unic național. Guvernul a aprobat normele după șapte ani de așteptare
0Guvernul a aprobat joi normele care permit aplicarea sistemului de plată a amenzilor într-un cont unic național, anunță Ministerul Finanțelor. Măsura, prevăzută prin lege încă din 2019, simplifică procedura de plată și elimină birocrația care îi obliga pe șoferi să caute conturi diferite în funcție de localitate sau instituție.

În prezent, amenzile rutiere se plătesc în contul de Trezorerie aferent administrației fiscale unde persoana sancționată își are domiciliul, ceea ce însemna adesea drumuri la ghișee sau la bancă. Noul mecanism permite plata într-un cont unic național, indiferent de localitatea în care a fost aplicată sancțiunea sau de instituția care a emis-o.
Procesele-verbale de contravenție vor putea fi emise și gestionate electronic, urmând să conțină coduri QR care vor permite plata instantanee online – inclusiv prin telefon mobil.
Sistemul va fi implementat inițial în regim pilot, pentru amenzile de circulație aplicate de polițiștii rutieri, urmând ca ulterior să fie extins și pentru alte tipuri de amenzi.
„Prin adoptarea acestor norme, Ministerul Finanțelor deblochează aplicarea unei legi așteptate de 7 ani. (...) Nu mai putem tolera birocrația care obligă oamenii să piardă timp la ghișee sau să caute contul bancar corect pentru o simplă amendă. Implementăm cadrul legal pentru contul unic și titlul electronic, punând bazele unui sistem modern și transparent care va eficientiza colectarea și va respecta timpul și resursele oamenilor”, a declarat ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare.
Ministerul precizează că sistemul digital va distribui automat sumele încasate către bugetele locale sau către bugetul de stat, în funcție de domiciliul contravenientului.
„Prin această măsură, Guvernul face un pas important în direcția digitalizării serviciilor publice, cu scopul de a simplifica interacțiunea dintre cetățeni și instituțiile statului”, mai transmite Ministerul Finanțelor.
Plata amenzilor în contul unic se va putea face prin multiple modalități:
- prin internet banking, home-banking sau mobile banking;
- prin mandat poștal;
- prin POS la orice unitate teritorială a Trezoreriei Statului;
- în numerar, la Trezorerie sau casieriile autorităților locale;
- online, prin Sistemul Național Electronic de Plăți – Ghișeul.ro.





















































