„Situația din Marea Neagră e gravă”. Nicușor Dan, după întâlnirea cu Mark Rutte: „Nave sunt atacate, marinari sunt uciși sau dispăruți” | adevarul.ro

„Situația din Marea Neagră e gravă”. Nicușor Dan, după întâlnirea cu Mark Rutte: „Nave sunt atacate, marinari sunt uciși sau dispăruți”

Publicat:
0
1 live

Președintele Nicușor Dan a avertizat joi, 15 octombrie, că situația din Marea Neagră este gravă, în condițiile în care nave comerciale sunt atacate și scufundate, iar marinari sunt uciși, răniți sau dați dispăruți în apropierea coastelor României și Bulgariei.

Președintele Nicușor Dan și Mark Rutte, șeful NATO
Președintele Nicușor Dan și Mark Rutte, șeful NATO Foto: X/Nicușor Dan

Șeful statului a făcut declarațiile după o întâlnire cu premierul Rumen Radev și cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, în cadrul căreia au fost discutate măsuri pentru consolidarea apărării în regiune.

„Am avut astăzi o întâlnire importantă cu premierul Rumen Radev și cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, pentru a ne consolida apărarea în regiunea Mării Negre. Împreună cu aliații noștri din NATO, ne-am angajat să apărăm fiecare centimetru al teritoriului nostru, inclusiv apele teritoriale și spațiul aerian”, a scris Nicușor Dan pe platforma X.

Președintele a atras atenția asupra riscurilor la adresa securității maritime, subliniind că atacurile asupra navelor comerciale pun în pericol vieți omenești și afectează comerțul internațional.

„Situația din Marea Neagră este gravă. Nave comerciale sunt atacate și scufundate. Marinari sunt uciși, răniți sau dați dispăruți, foarte aproape de țărmurile României și Bulgariei. Acest lucru este inacceptabil și trebuie să înceteze. Sunt în joc vieți omenești, comerțul mondial și infrastructura critică. Suntem uniți pentru o Mare Neagră sigură și deschisă, pentru România, Bulgaria, Europa și întreaga lume”, a transmis Nicușor Dan.

Nicușor Dan: „Rusia încearcă să destabilizeze țările de pe flancul estic”

Tot joi, la finalul întrevederii cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, președintele României a vorbit despre incidentele recente din regiune și despre necesitatea unui răspuns coordonat al aliaților.

Nicușor Dan a anunțat că a discutat cu secretarul general al NATO despre situația de securitate din Marea Neagră și a precizat că va avea loc o sesiune dedicată a Consiliului Nord-Atlantic pe această temă.

„Față de situația de securitate la Marea Neagră – după cum știți, am avut două incidente, aseară și azi dimineață. De asemenea, au fost, în ultimele zile, incidente în Bulgaria și puțin mai devreme, acum câteva zile, încă unul în România. Am avut o discuție cu secretarul general NATO pe acest subiect- evident, solidaritatea aliaților noștri față de situația din Marea Neagră și, operațional, o să fie o sesiune dedicată a Consiliului Nord-Atlantic pentru situația din Marea Neagră”, a declarat președintele.

Șeful statului a comparat situația actuală din regiunea Mării Negre cu cea de acum un an, când România s-a confruntat cu incidente provocate de drone în zona frontierei de pe Dunăre, în apropierea Ucrainei.

„Cumva, suntem în aceeași situație în care eram acum un an cu frontiera noastră pe Dunăre cu Ucraina, cu dronele aeriene. Este nevoie de echipamente pentru un nou tip de provocare. Vă aduceți aminte, la fel, am apelat la aliați, au venit niște echipamente militare și situația s-a stabilizat. Suntem în aceeași situație pe partea estică, la Marea Neagră”, a afirmat Nicușor Dan.

Președintele a susținut că Rusia încearcă să destabilizeze societățile din regiune, în special în statele de pe flancul estic al NATO, și să reducă sprijinul acordat Ucrainei.

„Evident că sunt niște încercări ale Rusiei-și nu numai în România, și Bulgaria, în țări europene, în special cele de pe flancul estic-de a destabiliza societățile, de a descrește sprijinul pentru Ucraina, și răspunsul nostru este «continuăm să sprijinim Ucraina», pentru că e o chestiune de drept internațional și pentru că e o chestiune care ține de securitatea României. Ăsta este răspunsul nostru”, a declarat șeful statului.

Nicușor Dan participă la reuniunea Consiliului European de la Bruxelles

Președintele Nicușor Dan participă joi și vineri la reuniunea Consiliului European de la Bruxelles, unde liderii statelor membre discută principalele priorități ale Uniunii Europene.

România va susține un buget ambițios al UE pentru perioada 2028-2034, cu menținerea finanțării pentru politica de coeziune și agricultură, precum și investiții în apărare, cu accent pe flancul estic și regiunea Mării Negre.

Discuțiile au loc în contextul provocărilor de securitate generate de războiul din Ucraina și al incidentelor recente din regiune, care au readus în prim-plan necesitatea consolidării capacităților de apărare și a cooperării dintre statele membre NATO.

Top articole

Partenerii noștri