Sirianul care a atacat Ambasada Israelului din București și a amenințat că se autoincendiază, a fost trimis în judecată
0Sirianul care a dat foc unei uşi la Ambasada Israelului din Bucureşti, în luna iunie, ameninţând că se autoincendiază, a fost trimis în judecată de către procurori pentru distrugere şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti l-a trimis în judecată pe cetăţeanul sirian, cercetat în stare de arest preventiv, conform news.ro.
Bărbatul, în vârstă de 34 de ani, a aruncat, pe 3 iunie 2024, un cocktail Molotov în ușa Ambasada Israelului din București, incendiind un afiș, iar apoi ar fi încercat să-şi dea foc.
„Inculpatul K.R., cetăţean sirian, ca urmare a faptului că nu i s-a permis accesul în Ambasada Israelului, a provocat distrugeri la nivelul uşii duble de acces în clădirea complexului Citraco unde, la etajul 5, se afla Ambasadei Israelului, situată la adresa din mun. Bucureşti, Bulevardul Dimitrie Cantemir, nr. 1, sc. C, sector 4, arzând un afiş şi parţial uşa din partea stângă, prin aruncarea cu o substanţă inflamabilă şi aprinderea ulterioară a acesteia, totodată provocând tulburarea ordinii şi liniştii publice. În cauză a fost luată măsura arestului preventiv faţă de inculpat, măsură ce a fost prelungită de către judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti”, arată procurorii.
Recent, procurorii au stabilit că sirianul a avut discernământ atunci când a atacat Ambasada Israelului din București.
„Cetățeanul străin care a incendiat ușa ambasadei Israelului a avut discernământ, însă conflictul Gaza-Israel a fost un factor determinant posibil pentru gestul său. Deși se reține tulburarea mixtă de personalitate, medicii nu o asociază cu o lipsă a discernământului. Fac precizarea că, la momentul comiterii faptei, acesta se afla sub tratament psihiatric care nu a fost luat în considerare, fapt ce duce la contestarea expertizei întocmite sub acest aspect.”, preciza, în luna august, Adrian Cuculis, avocatul cetățeanului sirian.