Sentința primită de un avocat din Bucureşti, prins beat la volan, care a dat vina pe „murături, carne cu șampanie și alte produse care fermentau”
0Un avocat din București a fost condamnat definitiv la un an de închisoare cu amânarea aplicării pedepsei, după ce a fost prins băut la volan în urmă cu doi ani. Decizia a fost pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, care a menținut sentința dată în octombrie 2025 de Curtea de Apel București.

Potrivit hotărârii definitive, avocatul Mihail Vladimir Poenaru a primit un an de închisoare cu amânarea aplicării pedepsei pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, cu un termen de supraveghere de doi ani, informează Agerpres.
Conform actelor din dosar, în noaptea de 1 martie 2024, în jurul orei 23:00, un echipaj de poliție a oprit în trafic, pe DN1, către orașul Otopeni, un autoturism condus de avocat. Pentru că șoferul emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest Drager, rezultând o valoare de 0,82 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ulterior, acesta a fost dus la spital pentru recoltarea probelor biologice. Buletinul de analiză toxicologică emis de Institutul Național de Medicină Legală a indicat o alcoolemie de 1,70 g/l la prima probă și 1,38 g/l la cea de-a doua, recoltată o oră mai târziu.
„Am mâncat murături și produse care fermentau”
Inițial, avocatul a negat că ar fi consumat alcool și a susținut că se afla sub tratament pentru depresie, anxietate și tulburări de somn. În mențiunile scrise pe procesul-verbal, acesta a afirmat că ar fi consumat „murături, carne cu șampanie și alte produse care fermentau”.
„Cu această ocazie, inculpatul a avut o atitudine oscilantă, declarând inițial că anterior conducerii autovehiculului nu a consumat băuturi alcoolice (...). În cuprinsul mențiunilor făcute personal pe procesul verbal de prindere în flagrant, inculpatul a susținut că a consumat murături, carne cu șampanie și alte produse care fermentau”, au consemnat anchetatorii.
Ulterior, audiat în calitate de suspect, avocatul a recunoscut că în cursul zilei de 1 martie a fost la părinți, unde a mâncat friptură, murături și desert și a băut vișinată. El a declarat că, înainte de a pleca spre Aeroportul Otopeni, s-a odihnit câteva ore, considerând că alcoolemia „va ieși din sânge” și că este apt să conducă.
Pedeapsă cu amânare
Pe parcursul procesului, instanța a reținut că declarațiile inculpatului au fost oscilante în ceea ce privește consumul de alcool. Totuși, judecătorii au apreciat că acesta și-a recunoscut fapta și au decis aplicarea unei pedepse cu amânarea executării.
La individualizarea pedepsei, instanța de fond a ținut cont și de recomandările primite din partea a doi profesori emeriți ai Facultății de Drept, care l-au descris drept o persoană „sârguincioasă”, cu o atitudine pozitivă și profesionistă.
Avocatul activează în prezent în Capitală, este coautor al unor studii și lucrări de specialitate în domeniul juridic și urmează un doctorat în Dreptul muncii.























































