Scriitoarea Herta Müller a fost operată de ulcer perforat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Scriitoarea germană de origine română Herta Müller, laureata premiului Nobel pentru literatură în 2009, spitalizată de urgenţă la sfârşitul săptămânii trecute, a fost operată din cauza unei perforaţii intestinale, informează AFP.

Scriitoarea, în vârstă de 60 de ani, a fost nevoită să îşi anuleze astfel participarea la toate evenimentele pe care le avea programate până la sfârşitul lui 2013. „Herta Müller a trebuit să îşi anuleze toate întâlnirile din acest an, din motive medicale“, a declarat o purtătoare de cuvânt a editurii germane Carl Hanser. Autoarea este bine îngrijită în acest moment, iar starea ei de sănătate se ameliorează. 

Potrivit mai multor publicaţii elveţiene şi germane, Herta Müller trebuia să meargă la Berna, duminică, pentru o lectură, însă a fost nevoită să renunţe la acea deplasare. Cotidianul german Berliner Zeitung afirmă că renumita scriitoare a fost operată de urgenţă din cauza unei perforaţii intestinale, într-un spital din Mullheim, un oraş aflat la câţiva kilometri de graniţele cu Franţa şi Elveţia.

Biroul de presă al Festivalului Internaţional de Literatură şi Traducere Iaşi (FILIT) - unde scriitoarea era invitată să participe, în perioada 25 - 27 octombrie - a precizat că Herta Müller se afla internată, duminică, la secţia de terapie intensivă din Mullheim. Medicii nu au avizat transferul acesteia la Berlin, oraşul său de reşedinţă. Astfel, prezenţa autoarei la Iaşi, unde a acceptat participarea la Festivalul Internaţional de Literatură şi Traducere, nu mai este posibilă la această ediţie.

Nobel pentru „densitatea poeziei şi sinceritatea prozei“

Herta Müller s-a născut pe 17 august 1953, într-un mic sat din Banat unde se vorbeşte limba germană. Volumul „Nadirs“ a marcat debutul în proză al scriitoarei, relatând povestea sinistră a vieţii dintr-un sat din România. O versiune cenzurată a romanului a fost publicată la Bucureşti în 1982. Doi ani mai târziu, scriitoarea a reuşit să trimită romanul peste hotare, iar versiunea integrală a romanului a fost publicată la Berlin.

Deoarece a scris despre experienţa ei în calitate de membru al unei minorităţi naţionale şi despre viaţa ei sub un regim dictatorial, Hertha Müller a intrat destul de repede în vizorul Securităţii, expunându-se astfel în faţa multor interogatorii şi persecuţii. Scriitoarea a reuşit să fugă din România, în 1987, stabilindu-se cu soţul ei la Berlin.

De la data stabilirii ei în Germania, Müller a fost distinsă cu numeroase şi importante premii germane şi internaţionale. Printre acestea se numără premiile Ricarda Huch (1987), Kleist (1994) şi Joseph Breitbach (2003), premiul european Aristeion (1995) şi IMPAC Dublin Literary Award (1998). Scriitoarea este membră a Academiei Germane pentru Limbă şi Poezie (din 1995) şi, de-a lungul anilor, a fost nominalizată de trei ori la premiul Nobel pentru literatură, care i-a fost decernat în 2009, pentru "densitatea poeziei şi sinceritatea prozei cu care a descris plastic universul dezrădăcinaţilor".

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite