Samsarii de maşini second-hand, la un pas de dispariţie

0
0
FOTO Registrul Auto Român
FOTO Registrul Auto Român

De câteva zile, Registrul Auto Român aplică prevederile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.120/2021, şi astfel pune în practică noi reguli la înmatricularea maşinilor rulate importate, măsuri în urma cărora se speră eliminarea samsarilor din domeniu.

Concret, Executivul a introdus o nouă condiţie pentru eliberarea cărţii de identitate a vehiculului. „În cazul în care vehiculul rutier provine din ţări membre UE, solicitarea (depusă la Registrul Auto Român - n.red.) este realizată direct sau prin împuternicit, de către persoana care a efectuat achiziţia intracomunitară a vehiculului” se arată în OUG 120/2021.

Pe lângă dovada de circulaţie, achizitorul intracomunitar (sau împuternicitul legal al acestuia) va trebui să prezinte şi „documentele de provenienţă”, adică factură (dacă maşina s-a achiziţionat de la un dealer autorizat) sau contract de vânzare-cumpărare (dacă tranzacţia s-a realizat cu o persoană fizică). Drept urmare, cine vrea să-şi cumpere o maşină rulată din spaţiul comunitar nu o mai poate achiziţiona de la intermediarii care îşi făceau de cap pe acest tronson de piaţă, ci trebuie să se deplaseze personal în ţara de provenienţă a autoturismului. 

Reamintim că, la finalul anului trecut, procurorii şi poliţiştii au efectuat percheziţii la samsarii de maşini din Bucureşti şi din mai multe judeţe din ţară. La vremea respectivă existau indicii că 3.000 de autoturisme au fost aduse din Germania, Olanda şi Belgia fără ca statul român să încaseze taxele aferente pentru aceste tranzacţii. Prejudiciul estimat se ridica la şase milioane de euro.

Mai multe - Evenimente

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite