S-a prezentat câştigătorul de la Joker!
0Premiul cel mare pus în joc la tragerea Joker de duminică, în valoare de peste 890.000 de lei, a fost câştigat de un tânăr din localitatea Gîrbău, judeţul Cluj. Suma pe care o va primi, după impozitare, va fi de peste 668.000 de lei.
Sergiu-Vasile Suătean (24 de ani) a venit astăzi la sediul Loteriei Române din Bucureşti, acceptând să-şi facă publică identitatea. S-a declarat un împătimit al jocului Joker şi a mărturisit că norocul l-a găsit într-un moment foarte dificil.
Noroc la nevoie
Sergiu locuieşte mai are doi fraţi, mai mari decât el, şi locuieşte cu mama sa. Recent, familia a rămas fără casă.
„Prin câştigarea acestui premiu, am reuşit să mă ţin de promisiunea pe care i-o făceam mamei de fiecare dată când jucam la Loto, că într-o zi voi câştiga şi că voi cumpăra o casă“, a spus tânărul.
Joacă variante simple
Biletul norocos a fost jucat la agenţia 12-081 din comuna Baciu, judeţul Cluj, agenţie la care joacă de fiecare dată când vine sau când pleacă de la serviciu. Sergiu lucrează pentru o companie de produse lactate şi nu are de gând să renunţe la locul de muncă.
Numerele jucate (44, 21, 8, 42, 16, 3) nu au nicio semnificaţie, spune el, au fost alese din bolul cu numere al agenţiei. A mai câştigat la Joker, dar premii mici. A jucat întotdeauna variante simple, sperând că aşa va ghici numele norocoase.
„Am avut întotdeauna încredere în corectitudinea jocului, dar nu mă gândeam niciodată că voi avea aşa de mult noroc“, mai spune el.























































