Românul reținut pentru uciderea Denisei recunoaște o a doua crimă. A indicat unde a ascuns cadavrul
0Ucigașul Denisei Maria Adas Păun, românca în vârstă de 30 de ani dispărută în Italia la jumătatea lunii mai, a făcut o dezvăluire șocantă. Vasile Frumuzache, în vârstă de 32 de ani, a mărturisit în fața procurorilor că este autorul unei alte crime, comise tot asupra unei românce, escortă dispărută în august 2024, în Montecatini Terme.

Anchetatorii au descoperit mașina celei de-a doua victime, Ana Maria Andrei, în garajul criminalului, iar bărbatul le-a indicat locul unde i-ar fi abandonat cadavrul – în apropiere de cabana unde a fost găsit trupul Denisei, relatează Corriere della Sera.
Cadavrul Denisei a fost descoperit miercuri, în jurul orei 11:20, în zona Montecatini Terme, în apropierea unui hambar abandonat, pe o potecă greu accesibilă, potrivit La Stampa.
Ucigașul a fost prins de carabinieri după o urmărire cu elicopterul.
Individul reținut este agent de pază și tată a doi copii. La audieri, Vasile Frumuzache a recunoscut că a ucis-o pe Denisa după ce aceasta l-ar fi șantajat. Potrivit declarațiilor sale, femeia i-ar fi cerut 10.000 de euro pentru a nu-i spune soției sale despre relația extraconjugală avută cu ea. „Mi-a spus că poate ajunge la soția mea cu ajutorul altor persoane”, le-a spus el procurorilor.
Crima ar fi avut loc în noaptea de 15 spre 16 mai, în camera 101 a hotelului Ferrucci din Prato, unde Denisa obișnuia să-și primească clienții. Cei doi ar fi avut un raport sexual, apoi Frumuzache ar fi strangulat-o și i-ar fi tăiat capul cu un cuțit. A pus corpul într-un sac de gunoi, apoi într-un troler, pe care l-a transportat la o cabană. A doua zi dimineață, a ars capul victimei în grădina casei sale, folosind benzină și lemne.
La aproximativ două ore după ce intrase în hotel, camerele de supraveghere l-au surprins pe criminal ieșind cu un troler – același cu care Denisa sosise din Roma. Trupul neînsuflețit al tinerei se afla în bagaj. Ulterior, bărbatul a transportat cadavrul cu mașina până la locul unde avea să fie descoperit miercuri. Anchetatorii au reușit să îi reconstituie traseul cu ajutorul GPS-ului mașinii.