Restricţii de trafic în centrul Capitalei, timp de o săptămână. Motivul: concertul trupei Maroon 5

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Trupa Maroon 5 va concerta în Piaţa Constituţiei pe 5 mai FOTO Reuters
Trupa Maroon 5 va concerta în Piaţa Constituţiei pe 5 mai FOTO Reuters

Concertul trupei Maroon 5, care va avea loc duminică, 5 iunie, în Piaţa Constituţiei, vine cu restricţii de circulaţie în intervalul 30 mai – 6 iunie pentru centrul Capitalei.

Potrivit unui comunicat emis de Brigada Rutieră, traficul rutier va fi restricţionat astfel: 

  • în perioada 30 mai, ora 08:00 – 4 iunie, ora 12:00, se va restricţiona traficul rutier pe bd. Libertăţii, între breteaua Ministerul Finanţelor Publice şi breteaua Ministerul Public, pe bd. Unirii, circulându-se normal în ambele sensuri;
  • în perioada 4 iunie, ora 12.00 – 6 iunie, ora 14.00, se va închide circulaţia rutieră pe bd. Unirii, ambele sensuri, între bd. I.C. Brătianu şi Piaţa Libertăţii şi pe bd. Libertăţii, între Calea 13 Septembrie şi bd. Naţiunile Unite;

Rute ocolitore:

  • dinspre bd. Ghencea:  prin Calea 13 Septembrie – bd. Tudor Vladimirescu – bd. George Coşbuc – bd. Regina Maria – Piaţa Unirii  sau  Calea 13 Septembrie – Str. Izvor – str. B.P. Haşdeu –  bd. Vasile Pârvan – Str. Ştirbei Vodă;
  • dinspre Piaţa Alba Iulia: prin bd. Unirii – bd. I.C. Brătianu – Splaiul Independenţei – Pod B.P. Haşdeu – str. B.P. Haşdeu – str. Izvor – Piaţa Arsenalului – Calea 13 Septembrie.

De asemenea, şoferii sunt sfătuiţi să reducă viteza, să circule cu prudenţă în momentul în care se deplasează pe lângă grupurile de pietoni şi să respecte semnalele poliţiştilor rutieri.

Pietonii sunt rugaţi să circule numai pe trotuare, să traverseze strada prin locurile special amenajate trecerii, după o temeinică asigurare, la culoarea verde a semaforului electric şi să nu se deplaseze ori să staţioneze pe partea carosabilă.

restrictii trafic maroon 5 foto brigada rutiera

Maroon 5, pentru prima dată în România

Concertul trupei Maroon 5 va avea loc pe 5 iunie, în Piaţa Constituţiei din Bucureşti, şi face parte din turneul mondial de promovare al celui mai recent album, „V“. Înfiinţată în 2001, în Los Angeles, trupa este formată din Adam Levine (voce, chitară), James Valentine (voce, chitară), PJ Morton (clape), Mickey Madden (bas) şi Matt Flynn (tobe).

Maroon 5 şi-a consolidat poziţia în industria muzicală ca fiind una dintre cele mai rezistente şi longevive trupe ale muzicii pop, albumele sale fiind vândute în peste 17 milioane de exemplare. 

Trupa a lansat cinci albume de studio, debutul discografic, „Songs About Jane“ (2002), fiind vândut în peste zece milioane de copii în întreaga lume. Din palmaresul formaţiei fac parte patru premii Billboard, trei premii Grammy şi un MTV Video Music Aeard.

Cel mai nou album al trupei, „V“, a debutat pe primul loc în Billboard Top 200 şi este o descriere a călătoriei grupului până în prezent, captând esenţa hit-urilor trupei de la început şi continuând cu succesul celor mai recente. Primul single extras de pe album, „Maps“, a stabilit recordul pentru cel mai bun start al unui grup în TOP 40 în 18 ani şi a intrat în Top 100 în peste 18 tari.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite