Responsabilii din dosarul Sabyc, clinica ce se ocupa cu traficul de ovule, au primit ani grei de închisoare

0
0

Tribunalul Bucureşti i-a condamnat, miercuri, pe şeful clinicii Sabyc, Harry Mironescu, medicii Natan Lewit şi Genia Ziskind, Cecilia Borza şi Yair Miron la cinci ani de închisoare cu executare, iar Victor Zota, fost director executiv ANT, a primit o pedeapsă de trei luni de închisoare cu suspendare.

De asemenea, instanţa a condamnat-o pe Rosana Maria Cristina Turcu, fost coordonator regional Bucureşti al Agenţiei Naţionale de Transplant (ANT), la şase luni de închisoare cu executarea pedepsei.

Decizia poate fi contestată la Curtea de Apel Bucureşti.

Procurorii DIICOT i-au trimis în judecată în 24 februarie 2010 pe şeful clinicii Sabyc, Harry Mironescu, medicii israelieni Natan Lewit şi Genia Ziskind, secretara clinicii Cecilia Borza, Yair Miron, Victor Zota, fost director executiv al ANT şi Rosana Maria Cristina Turcu, fost coordonator regional Bucureşti al ANT.

Potrivit procurorilor, patronii şi angajaţi ai clinicii Sabyc ar fi racolat din străinătate cuplurile care doreau să fie beneficiarele tehnicilor de reproducere asistată.
Astfel, erau racolate femei cu vârste cuprinse între 18 şi 30 de ani, care consimţeau să fie supuse unor proceduri medicale având drept scop stimularea ovariană, unii dintre acuzaţi supraveghind procedura de stimulare ovariană şi de prelevare de ovocite.

Angajaţii clinicii ţineau evidenţa concretă a analizelor efectuate şi a schemei de tratament pentru fiecare donatoare în parte, a modalităţilor de contact, a persoanei de legătură, a sumelor acordate, care reprezentau contravaloarea medicamentaţiei acordate, a transportului, dar şi plata efectivă a ovocitelor donate. Anchetatorii spun că cei de la Sabyc ar fi ajutat la introducerea în România, în mod fraudulos, de materie genetică.

Procurorii au mai arătat că femeile israeliene care au apelat la serviciile lui Harry Mironescu, la clinica Sabyc, au declarat că au venit în România pentru că această procedura era ilegală în Israel şi că îi dădeau medicului 3.500 de euro pentru o intervenţie.

De asemenea, procurorii DIICOT au solicitat instanţei dizolvarea SC Sabyc SRL, "având în vedere că din probatoriul administrat a rezultat fără dubiu că obiectul său de activitate a fost deturnat în scopul comiterii de infracţiuni, iar pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită este închisoarea mai mare de trei ani".

În cauză s-a dispus instituirea măsurii asiguratorii a sechestrului asupra a trei autoturisme proprietatea inculpatului Harry Mironescu, respectiv autoturismele marca Mecedes Benz S 350, Lamborghini Gallardo şi Mercedes Benz S 500, precum şi asupra sumei de 113.600 de euro.

Evenimente


Ultimele știri
Cele mai citite