Regina Ana a murit. Când şi unde va avea loc înmormântarea
0Regina Ana a murit la vârsta de 92 de ani, luni, la 13.45, la Spitalul din Morges, în Elveţia. Corpul neînsufleţit va fi depus la Peleş, apoi regina va fi înmormântată în Catedrala Arhiepiscopală de la Curtea de Argeş. Programul oficial al funeraliilor va fi făcut public marţi.
„Majestatea Sa Regina Ana a României a încetat din viaţă astăzi, luni, 1 august 2016, la ora 13.45, la Spitalul din Morges, în Elveţia. La căpătâiul Reginei au stat, până în ultima clipă, Alteţele Lor Regale Principesa Moştenitoare Margareta şi Principele Radu, Principesa Elena, Principesa Sofia şi Principesa Maria. Majestatea Sa Regele Mihai a venit la spital, alături de Regină, în fiecare zi din ultima săptămână. Cu o zi înainte, Regina Ana a primit ultimele sacramente de la părintele titular al Parohiei Catolice din oraşul Morges În cursul zilei de mâine va fi făcut public, în detaliu, programul funeraliilor“, precizează Casa Regală.
Regina Ana a murit. Tradiţia funerariilor regale din România
Conform tradiţiei funeraliilor regale din România, trupul neînsufleţit al Reginei Ana va fi depus pentru o zi în Holul de Onoare al Castelului Peleş, iar apoi pentru o zi în Sala Tronului, la Palatul Regal din Calea Victoriei. Înmormântarea va avea loc la Curtea de Argeş, în Noua Catedrală Arhiepiscopală şi Regală.
Ultimele funeralii regale din ţara noastră au avut loc la 24 iulie 1938, când Regina Maria a fost condusă pe ultimul drum. La dorinţa Majestăţii Sale Regelui Mihai I, funeraliile Reginei Ana vor respecta tradiţia înaintaşelor Majestăţii Sale, scrie news.ro.
Familia Regală anunţă mare doliu pentru primele 7 zile de la înmormântare şi doliu timp de 40 de zile.
Regina Ana a murit. Mesaje de condoleanţe către Casa Regală
Începând de marţi, cărţi de condoleanţe vor fi deschise simultan la Castelul Peleş, la Palatul Regal din Calea Victoriei şi la Palatul Elisabeta. Ele vor fi la dispoziţia publicului timp de 40 de zile de la data decesului.
Condoleanţele pot fi transmise online la adresa: familiaregala.ro/mesaje/.
Toţi cei care doresc să depună flori, jerbe sau coroane sunt invitaţi să o facă, începând de marţi, la Palatul Regal din Calea Victoriei, în faţa intrării principale.