Video Răscoala din Leeds. MAE anunță că 9 români au fost reținuți în scandalul monstru: „Este esențială clarificarea tuturor aspectelor” VIDEO
0Continuă ancheta în cazul scandalului monstru din Leeds, Marea Britanie, acolo unde mai mulți români s-au luat la bătaie cu forțele de ordine, ar fi incendiat un autobuz și ar fi răsturnat o autospecială de Poliție. Nouă persoane implicate în scandal au fost reținute, anunță MAE.
Ulterior, opt dintre persoanele reținute au fost eliberate.
„În continuarea informațiilor referitoare la incidentele produse în Leeds, Regatul Unit, Ministerul Afacerilor Externe (MAE) misiunea diplomatică și Consulatul General al României la Manchester au continuat comunicarea cu familia cetățenilor români, vizată de măsurile de preluare a minorilor și cu reprezentanții comunității și ai cultelor religioase, precum și demersurile pe lângă autoritățile locale britanice.
Urmare a demersurilor realizate de către CG Manchester, autoritățile britanice au informat, în cursul zilei de astăzi, 21 iulie 2024, cu privire la reținerea a nouă cetățeni români implicați în incidentele din seara zilei de 18 iulie 2024. Ulterior, opt dintre aceștia au fost eliberați”, anunță MAE, într-un comunicat de presă.
MAE precizează că, la acest moment, este în desfășurare o anchetă a autorităților locale de poliție, fiind esențială clarificarea tuturor aspectelor cu privire la incident.
„CG Manchester menține situația din Leeds în atenție prioritară și este pregătit să continue acordarea asistenței consulare, conform competențelor deținute, cu respectarea legislației britanice în vigoare”, mai spune sursa ciatată.
Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Consulatului General al României la Manchester: 0044 161 236 0478, 0044 161 236 9687, 0044 161 237 1546, 0044 161 237 5513, 0044 161 236 8995, 0044 161 923 4947, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență. De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziție telefonul de urgență al consulatului: 0044 (0) 75 35 604 342.
Videoclipurile de pe reţelele de socializare arată mulţimi de oameni pe străzi, un autobuz incendiat şi o maşină de poliţie răsturnată.
„Mulţi oameni au văzut pe reţelele de socializare câteva dintre scenele cu adevărat şocante ale infracţionalităţii îndrăzneţe şi de aceea este foarte important ca aceşti indivizi să se confrunte cu forţa deplină a legii, iar aceasta este una dintre problemele despre care poliţia mi-a vorbit în această seară”, a explicat ministrul de interne britanic Yvette Cooper , vorbind la o secţie de poliţie din Leeds.