Raed Arafat, apel către populație după ce o dronă a lovit un bloc din Galați: „Mesajele Ro-Alert trebuie luate în serios”

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a avertizat vineri dimineață, după ce o dronă a lovit un bloc din centrul orașului Galați, că cetățenii trebuie să ia în serios mesajele Ro-Alert transmise de autorități și să se adăpostească la timp.

Mobilizare de forțe la locul întâmplării FOTO: ISU Galați
Mobilizare de forțe la locul întâmplării FOTO: ISU Galați

  „Noi am emis mesaj RO-Alert, era al doilea mesaj care l-am emis în noaptea respectivă, pentru că înainte a fost un mesaj emis pe județul Tulcea. După care s-a emis al doilea mesaj care a inclus Brăila și Galați, la câteva minute înainte de prăbușirea acestei drone asupra blocului respectiv. La acest moment pagubele sunt, din fericire, fără victime umane. Avem apartamentul care a fost afectat grav de un incendiu care care a fost stins de pompieri. Avem două case de scări la două blocuri afectate, pentru că sunt două blocuri lipite de fapt și au fost afectate două case de scări, o casă de lift și cinci autoturisme. Deci avem două persoane rănite ușor și care au fost asistate la fața locului”, a precizat Raed Arafat la Digi24.

Șeful DSU spune că autoritățile vor face verificări inclusiv la structura blocului înainte ca locatarii să se întoarcă la casele lor.

„Momentan locatarii rămân evacuați până la verificările care se vor face de către colegii de la Ministerul de Interne, de la SRI, inclusiv asupra structurii blocului, dacă va fi nevoie, înainte să se întoarcă înapoi la apartamentele lor”, a mai spus el. 

Raed Arafat lansează un avertisment către populație și susține că alertele transmise de autorități trebuie luate în serios. 

„Protocoalele de intervenție există, numai că aici singurul lucru care rămâne este ca populația să înțeleagă că mesajele care le dăm sunt necesare. Probabilitatea este mică, dar uitați-vă că se întâmplă. Suntem la doilea incident într-o lună, așa că aceste mesaje trebuie să fie luate în serios. Cel puțin trebuie să se îndepărteze de geamuri, pereți, să se pună în mijlocul apartamentului ca să fie protejați de pereții exterior și dacă se poate chiar sub o structură, sub o masă, dacă este posibil sau dacă au adăpost în blocul respectiv, să meargă în adăpostul respectiv unde pot să ajungă rapid”, a declarat el. 

Declarațiile șefului DSU vin după ce o dronă s-a prăbuşit, în această dimineață, peste un bloc din Galaţi, incidentul fiind urmat de o explozie şi incendiu la un apartament situat la etajul 10 al imobilului.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite