Radu Mazăre, eliberat: „Ruşanu a sforăit de m-a rupt!” DNA: Elan Schwartzenberg le-a virat în cont şpaga de 175.000 de euro fraţilor Mazăre

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Radu Mazăre va fi cercetat în libertate, sub control judiciar. Aşa au decis, miercuri seara, magistraţii Curţii Supreme care astfel au respins cererea procurorilor DNA de arestare preventivă a edilului constănţean care este acuzat de luare de mită. Prin aceeaşi decizie, şi omul de afaceri Avraham Morgenstern, cel care i-ar fi dat 175.000 de euro primarului, a scăpat de cătuşe. Elan Schwartzenberg este cel care ar fi intermediat şpaga.

La ieşirea din arestul Poliţiei Capitalei, Mazăre a declarat că este o victimă a procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) şi s-a plâns de condiţiile de detenţie.

„Dacă eşti luptător rezişti, că asta e viaţa, nu doresc numănui să treacă prin aşa ceva, nu e uşor!”, a declarat Radu Mazăre la ieşirea din arestul Poliţiei Capitalei. El a precizat că s-a întâlnit în arest cu fostul liberal Dan Radu Ruşanu, cu care a stat în celulă şi pe care l-a numit „unchiul”, de care s-a plâns că a sforăit toată noaptea.

Întrebat de jurnaliştii prezenţi care este implicarea omul de afaceri Elan Schwartzenberg în acest dosar, edilul Constanţei a răspuns că acesta i-a restituit, fără să-i comunice, o datorie.

„Elan este prietenul meu şi este de notorietate lucrul acesta. Eu am împrumutat un cetăţean grec acum 10-12 ani de zile şi creanţa pe care o avea grecul către mine a fost preluată de către Elan. El mi-a returnat o parte din ei, chiar fără să mă anunţe”, a spus primarul Constanţei.

„Presiunile politice pe care DNA le face peste tot în ţară, şi în mod special în Constanţa, sunt făcute la ordin. Este intolerabil să bagi un om bolnav de cancer şi să-i ceri arestarea lui de două ori la rând, de două ori să fie eliberat. Este intolerabil să mă urmăreşti... Păi dumneavoastră ştiţi cum eram ieri la prânz? Fusesem la Gala Turismului în Bucureşti, am aflat că se fac percheziţii, eram în contact cu avocatul meu, care a asistat pe parcursul percheziţiei. I-am rugat pe procurori să-mi spună ce să fac. Aşteptam să-mi comunice. Între timp mi s-a făcut foame, m-am dus la restaurant. Când m-am aşezat la masă, au tăbărat mascaţii peste mine. Întodeauna m-am prezentat când am fost citat”, a declarat Radu Mazăre.

Totodată, Radu Mazăre a negat implicarea fratelui său în acest caz.

„Fratele meu nu-l cunoaşte nici pe constructor, nu are legătură, doar a venit la deschiderea cartierului de locuinţe aşa cum au venit şi alţi politicieni”, a mai spus edilul.

Mazăre, reţinut de procurori pentru 24 de ore

În acest dosar, procurorii i-au reţinut marţi seară pentru 24 de ore pe edilul constănţean şi pe omul de afaceri israelian care i-ar fi dat cei 175.000 de euro pentru a câştiga licitaţia ce a fost organizată pentru contruirea campusului de locuinţe sociale „Henri Coandă“.

Potrivit unor surse apropiate anchetei, cel care ar fi intermediat „afacerea“ ar fi fost omul de afaceri Elan Schwartzenberg. 

„Cei care au iniţiat afacerea au fost chiar oamenii de afaceri evrei. Aceştia l-au contactat pe primarul constănţean prin intermediul lui Schwartzenberg şi i-au spus că-şi doresc să construiască locuinţele sociale“, au explicat anchetatorii.

„În cursul anului 2011, Avraham Morgenstern , administrator unic al Shapir Structures S.R.L., a oferit primarului municipiului Constanţa, Radu Ştefan Mazăre , prin intermediul unui apropiat al celor doi,   Emilian Schwartzenberg, suma totală de 175.000 de euro pentru a facilita câştigarea de către societatea pe care o reprezenta, în condiţii avantajoase, a licitaţiei având ca obiect contractul de construire a Campusului social Henri Coandă”, se arată într-un document al procurorilor obţinut de Adevărul.

Mai mult, Elan Schwartzenberg ar fi fost şi cel care a virat banii în conturile lui Mazăre şi apropiaţilor acestuia.

„În conturile edilului au fost viraţi 95.000 de euro din mită, în cele ale senatorului Alexandru Mazăre, fratele primarului, au fost viraţi 80.000 de euro“. Astfel, parlamentarul este suspectat în acest dosar de luare de mită. Acesta este plecat deocamdată din ţară, dar procurorii îl aşteaptă pentru a-l audia.

Potrivit documentului citat „traseul mitei a fost următorul: Societatea off shore Larton Consultants Ltd (unic asociat al Shapir Structures S.R.L.) transferă în contul societăţii Melici Management Inc. (beneficiar real Emilian Schwartzenberg) suma de 109.835 euro la data de 28.07.2011 şi suma de 173.012 euro la data de 24.08.2011”.

De asemena, ”Societatea Melici Management Inc. transferă în contul personal al primarului Radu Ştefan Mazăre deschis la Israel Discount Bank, Sucursala 156, Netanza, Israel, suma de 95.000 euro la data de 13.09.2011 şi în contul personal al lui Alexandru  Mazăre deschis la aceeaşi bancă - Israel Discount Bank, Sucursala 156, Netanza, Israel, suma de 40.000 euro în aceeaşi dată. Tot în contul personal al lui Alexandru Mazăre deschis la Israel Discount Bank, Sucursala 156, Netanza, Israel, Melici Management Inc. a transferat suma de 40.000 euro în data de 06 decembrie 2011”, se mai precizează în actul anchetatorilor.

Totodată, anchetatorii susţin că, pentru a se feri de o posibilă anchetă, Radu Mazăre a purtat presupuse discuţii la locuinţa acestuia.

„Acelaşi mod ascuns de comitere a faptei rezultă şi din faptul că întâlniri importante cu inculpatul Avraham Morgenstem au avut loc în locuinţa inculpatului Radu Ştefan Mazăre, la adăpost de o eventuală deconspirare a atitudinii părtinitoare avute de primar în raport de un participant la o achiziţie publică organizată de o autoritate aflată în subordonarea sa”,mai notează procurorii.

Mai mult, după ce a obţinut contractul, Avraham Morgenstern a încercat să-şi mărească profitul făcând lucrări slab calitative. 

„Sub aspectul gravităţii faptei trebuie avut în vedere şi că, imediat după obţinerea contractului, societatea reprezentată de inculpat căuta metode de a-şi maximiza profitul în detrimentul calităţii lucrărilor efectuate (aspect rezultat din convorbirea din data de 24.11.2011, în care un alt reprezentant al societăţii arată că trebuie să discute despre costuri şi să vedem unde le putem reduce. Dacă putem să o facem la materiale, la structură, asta e ceva la care trebuie să ne gândim şi să găsim o modalitate)”, se mai arată în document.

De altfel, marţi seara, această afacere i-a aruncat pentru 24 de ore după gratii pe primarul constănţean şi pe Avraham Morgenstern pentru luare de mită şi respectiv, dare de mită. Procurorii DNA susţin că omul de afaceri israelian i-ar fi dat edilului constănţean cei 175.000 de euro pentru a câştiga licitaţia organizată pentru contruirea campusului de locuinţe sociale "Henri Coandă".  

Hotărâri de Consiliu Local, la comandă

Concret, Radu Mazăre este acuzat de procurorii anticorupţie că a luat mită 175.000 de euro de la un reprezentant al firmei care a construit campusul de locuinţe sociale „Henri Coandă“, pentru a o ajuta pe aceasta să câştige licitaţia şi pentru a mări, ulterior, valoarea contractului. 

Potrivit ordonanţei de reţinere emise de procurori, marţi seara, pe numele acestuia, la începutul anului 2011, când primarul Mazăre a demarat programul de construire a locuinţelor modulare, cetăţeanul israelian Avraham Morgenstern – reţinut şi el în acest dosar, în calitate de reprezentant al unei societăţi comerciale, şi-a asigurat câştigarea licitaţiei ce urma a fi organizată.

„I-a remis primarului municipiului Constanţa suma totală de 175.000 de euro, pentru ca acesta să-i faciliteze câştigarea licitaţiei, ce avea ca obiect contractul de construire a campusului social, în valoare de 40.964.030 lei fără TVA (circa 10 milioane de euro). Banii, primiţi în mai multe tranşe, au urmat un circuit ascuns, prin intermediul unor conturi aparţinând unor societăţi off shore, conturi deschise la bănci din străinătate, în jurisdicţii cunoscute pentru condiţiile restrictive privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală“, arată anchetatorii.

În schimbul acestor sume de bani, explică procurorii, Mazăre a iniţiat o hotărâre de Consiliu Local, prin care au fost aprobate diverse etape ale procedurii de achiziţie sau prin care a fost favorizată societatea comercială reprezentată de omul de afaceri israelian.

De asemenea, la solicitarea lui Morgenstern, primarul Constanţei a aprobat prin hotărâre a Consiliului Local creşterea valorii contractului de achiziţie cu 900.000 de euro.

Mandate de interceptare refuzate de judecători

La un moment dat, în timpul anchetei, procurorii au cerut mandat pentru interceptarea convorbirilor telefonice ale suspecţilor. Însă judecătorul Curţii Supreme căruia anchetatorii i s-au adresat a refuzat emiterea mandatelor pentru interceptarea telefoanelor primarului Mazăre şi a fratelui acestuia, Alexandru.

Astfel, pentru a putea proba faptele de corupţie de care îi acuză pe suspecţi, procurorii s-au folosit de interceptări ale Serviciului Român de Informaţii, interceptări făcute în baza Legii Siguranţei Naţionale. „Astfel, anchetatorii au reuşit să probeze inclusiv transferul mitei în conturile din străinătate. De altfel, în dosar au fost audiaţi prin comisie rogatorie mai mulţi martori din Liechtenstein unde cei implicaţi ar deţine conturi off-shore“, au mai explicat sursele citate.

Cine este magistratul care l-a eliberat pe Mazăre

Magistratul Rodica Cosma, cea care a decis cercetarea celor doi sub control judiciar a făcut parte din Completul de cinci judecători al Curţii Supreme care a decis condamnarea lui Gigi Becali la doi ani de închisoarea cu executare în dosarul„Valiza”.

De asemenea, magistratul a făcut parte din completul care a hotărât achitarea lui Tudor Chiuariu în dosarul „Poşta Română”. În acel dosar, foştii miniştri Chiuariu şi Zsolt Nagy au fost acuzaţi de abuz în serviciu în formă calificată.

Rodica Cosma a judecat şi unul dintre dosarele în care era acuzat fostul premier Adrian Năstase, respectiv dosarul „Zambaccian”, însă nu a făcut parte din completul care a pronunţat sentinţa de condamnare.

Totodată, magistratul a făcut parte şi din completul care a respins definitiv contestaţia formulată de Adrian Papahagi, Mihail Neamţu şi Augustin Ofiţeru împotriva deciziei procurorului de neîncepere a urmăririi penale faţă de Victor Ponta. Prim-ministrul a fost acuzat că ar fi plagiat 113 pagini din cele 292 ale lucrării „Răspunderea în dreptul internaţional umanitar”.

Prima noapte după gratii

Marţi seara, după emiterea ordonanţei de reţinere, Mazăre a fost scos încătuşat din sediul DNA şi urcat într-o dubă, 

pentru a fi dus în arest. „Am construit locuinţe sociale la cel mai mic preţ şi uitaţi ce mi se întâmplă. Ruşine, Băsescu!“, a spus primarul, la ieşirea din sediul DNA.

Marţi, acesta a fost scos din arest în jurul orei 16.30 pentru a fi prezentat judecătorilor de la Curtea Supremă cu propunerea de arestare preventivă.

A fost dus până acolo într-o dubă a Poliţiei. Noaptea petrecută după gratii pare să nu-i fi priit edilului, deoarece acesta n-a mai fost la fel de vorbăreţ când a ajuns la instanţă.   

Răscoala din cartierul Henri Coandă

În timp ce Mazăre încerca să-i convingă pe judecători că poate fi cercetat şi în libertate pentru că nu reprezintă un pericol public, nevoiaşii din cartierul social Henri Coandă din Constanţa protestau pentru eliberarea edilului. 

Prima dată, oamenii s-au răsculat marţi seara, atunci când au aflat că binefăcătorul lor se află la DNA Bucureşti. „Dacă nu era el, eram în stradă acum. Dormeam prin gară, muream“, au strigat cei care locuiesc în containere.

Printre cei care s-au răsculat sunt şi câteva persoane care l-au copiat pe primar în privinţa ţinutei: poartă jachete kaki şi şepci roşii. Marţi dimineaţă, oamenii s-au întâlnit din nou pentru a protesta. De această dată, în faţa Primăriei Constanţa. Aici au scandat zgomotos: „Libertate! Libertate!“, iar pe mai multe foi de hârtie au scris cu carioca „Mazăre, nu uita, Henri e de partea ta“.

De ce a spus Mazăre „Ruşine,  Băsescule!“

Deşi au mai multe puncte comune, primarul Radu Mazăre şi preşedintele Traian Băsescu nu au putut colabora niciodată. Au avut drumuri similare, dar în sensuri opuse, şi s-au evitat constant. În primul rând, Mazăre este un bucureştean îndrăgostit iremediabil de Constanţa, oraş pe care nu l-a mai părăsit de când a intrat la Institutul de Marină Mircea cel Bătrân. 

Constănţean fiind, Traian Băsescu a absolvit aceeaşi facultate, dar ascensiunea politică l-a trimis la Bucureşti. La un moment dat, cei doi au fost pe aceeaşi baricadă politică. În 1996, Partidul Democrat Constanţa i-a lansat lui Radu Mazăre oferta de a intra în politică. Aşa a devenit Radu Mazăre deputat PD de Constanţa, coleg cu Traian Băsescu, atunci deputat de Vaslui. În câteva luni, Mazăre a demisionat, însă, din partid, invocând discrepanţele dintre promisiunile electorale şi realităţile guvernării. 

„Şi-a pus dulăii pe mine“

În 2000, amândoi au ajuns primari ai oraşului de adopţie: Mazăre - la Constanţa, Băsescu - la Bucureşti. Cu ocazia unei vizite la Constanţa a primarului general al Capitalei, reporterul „Adevărul“ l-a întrebat dacă ar face schimb cu Mazăre de primării. Băsescu a răspuns râzând: „Doamne fereşte să ajungă Mazăre la Bucureşti!“ 

În 2004, Băsescu a devenit preşedintele României şi, tot de atunci, au început necazurile pentru Mazăre. „Şi-a pus dulăii pe mine“, a strigat Mazăre la fiecare tentativă de control din partea autorităţilor. Influenţa amândurora creştea, dosarele DNA începuseră să apară, dar braţul puterii de la Cotroceni părea să nu fie destul de lung pentru a-l atinge pe edil. 

Într-un interviu acordat redacţiei locale „Adevărul” Constanţa, la el acasă, în 2009, Mazăre răspundea la întrebările legate de relaţia cu anchetatorii. „Mă aşteptam să mă lege prin 2005 - 2006. Niciodată n-am fost prieten cu Băsescu. În afară de salut, nimic! Nu este în regulă hărţuiala asta, urmărirea asta, cu ameninţări, cu arestări, cu procuratură, inventate“. 

Mazăre s-a dovedit a fi stăpânul absolut al votului Constanţei, cu o excepţie: alegerile prezidenţiale din 2009. Atunci, primarul a făcut apel la electorat să nu-l voteze pe Băsescu, în caz contrar el alegând să se exileze în Brazilia. Votul l-a descumpănit: constănţenii au ieşit fruntaşi pe ţară în susţinerea preşedintelui. 

Rezultatul a fost că Mazăre a dispărut din oraş, mai mult decât de obicei. „Mă retrag câteva luni. Am o mâhnire în suflet pentru că m-am zbătut să meargă bine lucrurile în oraş, iar Băsescu s-a zbătut să meargă prost“, a mărturisit, atunci, Mazăre.  Sînziana Ionescu

Averea la vedere a lui Mazăre

Radu Mazăre deţine 17.244,27 de metri pătraţi de teren, dintre care numai 244,27 sunt în România, ceilalţi 17.000 fiind în Madagascar. Potrivit declaraţiei de avere, primarul are peste 300.000 de euro cash şi acţiuni la mai multe firme. Mazăre a mai specificat în documentul citat că a împrumutat unei persoane suma de 600.000 de euro. De asemenea, acesta mai deţine un apartament în Bucureşti şi o şalupă. Radu Mazăre a menţionat că a realizat, în calitate de primar al Constanţei, un venit de 33.909 lei.

De ce a ajuns dosarul la Curtea Supremă

Dosarul în care Radu Mazăre este acuzat de luare de mită a ajuns pe masa magistraţilor Curţii Supreme pentru că în acest caz este suspectat de fapte de corupţie şi fratele edilului, Alexandru Mazăre, care este senator. Potrivit legii, numai Curtea Supremă poate judeca dosarele în care sunt implicaţi parlamentari.

Alexandru, intelectualul frate Mazăre

Alexandru (foto) este fratele aparte din trioul băieţilor Mazăre. Radu este fratele cel mare, iar gemenii Mihai şi Alexandru sunt născuţi la 4 ani distanţă de el. 

Alexandru Mazăre a fost şi el ziarist, ca fraţii lui. „I se spune „Bătrânul“, că e aşa, mai sfătos“, a dezvăluit Radu Mazăre. La mijlocul anilor ’90 a apărut pe micile ecrane sub numele de Alexandru Geamănu, ca realizator al unei emisiuni de analiză politică la TV Soti Neptun. Postul de televiziune a fost înfiinţat în 1995 de Radu Mazăre, Nicuşor Constantinescu şi Sorin Strutinsky, iar Alexandru Mazăre avea să îl conducă. La emisiunea sa, Alexandru îl avea ca invitat permanent pe dr. Corneliu Dida, un intelectual de rasă, mentorul grupului Mazăre. 

Spre deosebire de fraţii săi, mai aplecaţi spre distracţiile telurice, Alexandru Mazăre este preocupat de activităţi mai elevate. Pasionat de literatură, istorie, muzică clasică, absolvent al Facultăţii de Fizică de la Măgurele, el s-a lansat cu uşurinţă în politică, pe calea deschisă de fratele său mai mare. 

La alegerile locale din iunie 2004 a fost votat pe lista PSD pentru Consiliul Local Municipal Constanţa, iar la alegerile parlamentare din decembrie 2004 a intrat în Camera Deputaţilor. În mandatul următor din 2008 a urcat la Senat, unde a rămas până în prezent. La alegerile parlamentare din 2012, Alexandru Mazăre a obţinut la Constanţa aproape 60.000 de voturi – mai multe decât PRM pe toată ţara. 

Ca idee, Radu Mazăre a câştigat primăria cu 88.000 de voturi, în condiţiile în care s-au prezentat la urne 137.000 de alegători. Următorul clasat la primărie a fost Christian Gigi Chiru (PDL), cu 18.900 de voturi, ceea ce înseamnă că Alexandru Mazăre ar câştiga lejer primăria, dacă Radu ar renunţa la politică. 

„Lumea ar trebui să ne cunoască mai bine. Nu suntem fraţii Kennedy, în niciun caz, suntem oameni normali, ca toţi ceilalţi“, a declarat Alexandru Mazăre cu ani în urmă reporterului „Adevărul“. 

Figura maternă a familiei Mazăre

Mama fraţilor Mazăre, Gabriela Victoria Mazăre, este de profesie economistă şi s-a mutat la Constanţa de când fiii ei s-au stabilit aici. Locuiesc toţi împreună în complexul rezidenţial de pe malul lacului Siutghiol din Mamaia. 

Despre mama sa, edilul spune „că ne bate la cap mereu să ne aşezăm la casa noastră. Dar de ce să mă însor? Nu vezi câţi divorţează? Mama mi-a dat dreptate şi acum s-a împăcat cu ideea“, relata fiul cel mare Radu Mazăre. De câţiva ani, primarul şi-a revizuit atitudinea faţă de mamă şi a început să o scoată mai des în public. O ia în vacanţe cu el şi cu prietenii lui, o arată la televizor şi plânge pe umărul ei mărturisindu-i dragostea. Rolul de băiat năzdrăvan care este certat de mama protectoare îi place primarului Constanţei. „Aualeo, iar o să mă certe mama acuma că vin şi mă maimuţăresc şi mă ia gura pe dinainte“, spune mereu Mazăre. 

 Mihai Mazăre, geamănul lui Alexandru, a lucrat şi el în presă, iar acum se ocupă de afacerile familiei şi de distracţiile fratelui mai mare.

Relaţia cu Avraham Morgenstern

Omul de afaceri Avraham Morgenstern (foto), reţinut alături de Radu Mazăre este directorul societăţii Shapir Structures şi se pare că este un statornic partener de afaceri al Primăriei Constanţa, obţinând de-a lungul timpului lucrări urbanistice majore. 

În 2009, firma Shapir Structures 1991 LTD realiza pentru RAEDPP „Lucrări de ranforsare şi reparare a tramei stradale, dezafectare linie dublă tramvai şi transformarea acesteia în carosabil auto şi a incintelor de învăţământ şi de cultură din municipiul Constanţa, inclusiv marcaje rutiere“. 

În 2012, Shapir Structures SRL şi-a adjudecat proiectul de „Întreţinere, reparare şi modernizare a tramei stradale a municipiului Constanţa pentru anii 2012, 2013, 2014“. 

Proiectul campusului social Henri Coandă este veriga slabă exploatată de anchetatorii DNA. La această investiţie, Shapir Structures SRL a avut de realizat „Lucrări de construcţii montaj, inclusiv serviciul de proiectare aferente obiectivului“. 

Tot campusul a fost declarat de municipalitate drept „obiectiv de interes public local“. În mapa de prezentare a proiectului, Primăria Constanţa specifica faptul că realizarea investiţiei este finanţată din surse proprii de către Shapir Structures SRL, iar sumele investite vor fi rambursate din bugetul local în tranşe anuale/semestriale/trimestriale pe parcursul a 4-5 ani. 

DNA a arătat că în 2011, israelianul Avraham Morgenstern, directorul Shapir Structures SRL, i-a remis primarului Radu Mazăre suma totală de 175.000 de euro. Miza era facilitarea câştigării licitaţiei pentru construirea campusului social, în valoare de 10 milioane de euro. 

Tandemul Shapir Structures – Primăria Constanţa apare şi în proiectarea şi execuţia instalaţiilor de utilizare gaze naturale imobile P+9E din ansamblul rezidenţial Baba Novac.

Oamenii din turism fac scut în jurul lui Mazăre

Primarul Radu Mazăre este privit de afaceriştii din turism drept persoana care a dus Mamaia pe calea cea bună. Extravaganţa edilului de la malul mării i-a şocat mai întâi pe români, dar apoi a început să atragă tot mai multă lume. Hotelierii din nordul litoralului încearcă să facă planuri alternative pentru lansarea sezonului estival. 

Personajul Radu Mazăre, fie că se numea Suleyman Magnificul, rege egiptean, fie că purta sabie de spartan sau de samurai era mereu în centrul atenţiei. Atunci când urca pe un car alegoric şi era înconjurat de fotomodele, Mazăre părea invincibil. Acum hotelierii cred că au pierdut un brand, dar şi un bun organizator de evenimente. 

Anca Nedea, managerul unui hotel de lux din Mamaia, crede că turismul este apolitic, iar fiecare trebuie să răspundă pentru faptele sale, dar este convinsă că strategia de promovare a staţiunii va avea de suferit dacă Mazăre nu va fi în mijlocul turiştilor. Miercuri, ea a participat la o şedinţă de urgenţă a Asociaţiei Hotelierilor din Mamaia. Subiectul principal a fost chiar posibilitatea deschiderii de Sezon Estival fără Radu Mazăre. 

„Deja s-au trasat nişte direcţii pe strategia veche. O să încercăm să facem ce putem din ce stabilisem împreună cu primarul, dar în mod cert nu este timp să regândim o strategie. Erau lucruri care depindeau strict de organizarea lui. El producea audienţă şi interes şi asta însemna un plus foarte mare“, spune Anca Nedea. 

Patronii din Mamaia spun că primarul era un motor care strângea în jurul lui asociaţiile de promovare şi a făcut ca toţi să tragă la aceeaşi căruţă. „Câştigul principal era al clienţilor. Normal că toţi lucrăm pentru o cotă de profit şi s-a văzut acest val care s-a creat în jurul brandului Mamaia şi faptul că acest brand s-a repoziţionat“, adaugă Anca Nedea.

Cristian Bărhălescu este managerul celei mai mari Agenţii de Turism din Constanţa. El crede că lipsa lui Radu Mazăre din peisaj va duce la o scădere a interesului din partea turiştilor români. „Se constată o evoluţie evidentă din 2000 până în 2014 a tipului de turist care vizitează Mamaia şi se vede în ce direcţie au plecat investitorii. Aici se investeşte în locaţii de 4 şi 5 stele, către o zonă pentru oameni cu bani, care vin să cheltuiască în Mamaia, în comparaţie cu staţiunile din sudul litoralului care sunt în umbră, neavând un tractor de imagine ca Radu Mazăre în acest moment“, a precizat Cristian Bărhălescu.

Fără Mazăre nu există nici Sambadrom

Mamaia s-a transformat în ultimii ani într-o copie a Sambadromului de la Rio. Ideea oamenilor de turism din Mamaia este acum unanimă: nu există care alegorice fără Radu Mazăre. Prima paradă a carelor alegorice s-ar fi desfăşuat în minivacanţa de 1 mai, dar dacă nu are cine să conducă primul car, hotelierii vor să renunţe la idee. 

Oana Craioveanu, managerul unui club de fiţe din centrul staţiunii, spune că organizarea unor astfel de evenimente nu poate fi făcută de altcineva mai bine decât Mazăre: „Ceea ce ne oferea domnul Radu Mazăre era un plus pentru că noi avem o strategie de marketing. Ideea carelor alegorice a fost una foarte bună pentru că ne-a dat drepturi egale tuturor să ne promovăm. Este o luptă între noi cluburi, terase, plaje. Ideea domnului Mazăre ne-a dat posibilitatea să luptăm de la egal la egal“.

„Putea să promoveze absolut orice din staţiunea Mamaia, dar el a promovat cluburile pentru că se ştie că în felul ăsta sunt atraşi tinerii. Toată lumea ştie că atunci când Radu Mazăre este într-un club acolo este şi presa“, mărturiseşte şi Elena Vasile, managerul altui club de succes din Mamaia.

Destinaţia Madagascar – turism şi afaceri pentru Mazăre

Primarul Radu Mazăre avea planuri exotice pentru Paşte: urma să-şi petreacă Sărbătorile în Madagascar, cu mama lui. El a descoperit destinaţia exotică în 2012, iar de atunci merge acolo în fiecare an, în aprilie. Mazăre nu este un simplu turist în insula africană din Oceanul Indian. El deţine un teren de 1,8 hectare de plajă în regiunea Antsiranana. Concesiunea a fost făcută pe 99 de ani, împreună cu fratele său Mihai. Mazăre a demarat acolo construcţia unui sat de vacanţă cu 7 bungalow-uri şi un restaurant, destinat pasionaţilor de sporturi nautice. 

În Madagascar s-a şi filmat dându-se cu zmeul pe apă, în timpul congresului PSD din 2013. „Uite ce fac eu, în timp ce toţi ăia stau acolo la costum“, se amuza, atunci, Mazăre. Totuşi, călătoria din acest an îl întrista pe primar. 

„Am primit informaţii că au fost tocmiţi oameni care să mă lichideze în Madagascar. Este mâna milionarilor din Port. Dacă mi se întâmplă ceva, apropiaţii mei ştiu ce au de făcut“, a spus Mazăre. A doua zi, DNA descindea la el acasă, apoi îl reţinea pentru 24 ore. „Poate e mai bine pentru mine că nu mă duc în Madagascar“, a râs Mazăre.

M-a costat 1 euro metrul pătrat. Investiţia în Madagascar va fi de 200.000-300.000 euro. În satul acela cu 5.000 de locuitori, eu sunt mare investitor. Radu Mazăre, primarul Constanţei, Radu Mazare în concediu, Papua Noua Guinee

Politicienii, supăraţi pe cătuşele DNA

Arestarea lui Radu Mazăre nu a rămas fără ecou nici în rândul politicienilor. Deşi este susţinută la unison ideea că justiţia trebuie lăsată să-şi facă treaba, procurorii DNA sunt totuşi arătaţi cu degetul.

Astfel, deputat PSD, Laurenţiu Nistor, a criticat dur modul în care Mazăre a fost adus la audieri. „ Până nu demonstrăm că omul este vinovat nu tebuie să-l arătăm în cătuşe la TV. Dacă se demonstrează că nu e vinovat, cine îi mai spală imaginea, indiferent cum se numeşte el?“, a comentat pentru „Adevărul“ deputatul PSD. 

La fel de vehement a fost şi senatorul PNL, Ioan Ghişe, care însă îi arată cu degetul pe premierul Victor Ponta şi pe ministrul Justiţiei Robert Cazanciuc. 

„Cazanciu şi Ponta comit un abuz. Cum să ridici un demnitar cu brigada antitero?“, a declarat şi Ioan Ghişe. Jignit de modul în care sunt trataţi demnitarii este şi senatorul PDL, Nicolae Vlad Popa. Acesta spune că îl deranjează faptul că toţi politicienii sunt puşi în aceeaşi oală. 

Ceva mai temperat, senatorul PSD Darius Vâlcov a explicat că , de regulă, deciziile justiţiei nu ar trebui comentate. „Justiţia trebuie lăsată să-şi facă treaba. Dacă Mazăre este vinovat să plătească, dacă nu să fie lăsat liber“, a răspuns scurt  senatorul Vâlcov. 

Mircea Băsescu: A fost un circar

Claudiu Palaz, preşedinte al PMP Constanţa, s-a rezumat la a comenta că primarul a „primit ce a căutat“. „Este o dovadă că statul de drept funcţionează“, a conchis Palaz. Mircea Băsescu, fratele preşedintelui Traian Băsescu, a spus că nu-l mai miră nimic la primarul Constanţei: „A fost un circar întotdeauna. Cum să nu facă circ în astfel de situaţii? I-a intrat în sânge!“, a spus Mircea Băsescu.  

Preşedintele Consiliul Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, a condamnat, într-un mesaj postat pe Facebook, poliţia politică a DNA, susţinând că abuzurile începute în cazul său continuă şi pentru primarul Radu Mazăre.

Citeşte mai multe ştiri pe aceeaşi temă:

Elan Schwartzenberg, intermediar între Radu Mazăre şi omul de afaceri israelian care i-ar fi dat mită de 175.000 de euro

Radu Mazăre a fost dus la Curtea Supremă unde magistraţii judecă cererea procurorilor de arestare preventivă a acestuia, după ce procurorii au decis noaptea trecută să-l reţină pentru 24 de ore sub acuzaţia că ar fi luat mită 175.000 de euro euro. În acest dosar mai este suspectat şi senatorul Alexandru Mazăre, iar omul de afaceri Elan Schwartzenberg este acuzat că a intermediat darea şi luarea de mită. Instanţa a rămas în pronunţare.

Radu Mazăre, reţinut de DNA. Edilul este acuzat că a primit 175.000 de euro mită

La mai puţin de trei săptămâni de la momentul în care procurorii anticorupţie cereau arestarea şefului Consiliului Judeţean (CJ) Constanţa, Nicuşor Constantinescu, marţi a venit rândul edilului constănţean Radu Mazăre să fie ridicat de mascaţi. Acesta a fost reţinut de DNA pentru 24 de ore.

Mazăre, acuzat de luare de mită. Procurorii îl duc în arest pentru 24 ore. Primarul a luat şpagă 175.000 euro de la un afacerist

Radu Mazăre este acuzat de luare de mită. Procurorii DNA Bucureşti l-au reţinut pe primar pentru 24 ore. El urmează să fie prezentat magistraţilor cu propunere de arestare preventivă.

Evenimente



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite