Radu Mazăre: Dacă instanţa din Madagascar va decide că trebuie să fiu extrădat, nu mă voi mai opune pentru că am obosit să lupt

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO ARHIVĂ
FOTO ARHIVĂ

Fostul primar al Constanţei, Radu Mazăre, condamnat la 9 ani de închisoare şi arestat în 8 mai în Madagascar, afirmă că nu se va opune extrădării pentru că a obosit să lupte. În plus, Mazăre susţine că după ispăşirea pedepsei se va întoarce în Madagascar.

Potrivit unui declaraţii prezentate, marţi seară, de Antena 3, fostul primar al Constanţei, Radu Mazăre, susţine că a obosit să lupte cu ”statul român abuziv”.

„Dacă instanţa aceasta din Madagascar va decide că trebuie să fiu extrădat nu mă voi mai opune pentru că am obosit să lupt, am luptat destul cu statul român abuziv, nu voi mai lupta şi aici, şi în Madagascar. Dacă voi ajunge în România prin extrădare, după ce se va termina pedeapsa,  mă voi întoarce aici în Madagascar, până la sfârşitul zilelor”, a declarat Radu Mazăre.

Ministrul interimar al Justiţiei, Ana Birchall, a anunţat, marţi seară, că procedura de extrădare a lui Radu Mazăre a fost admisă de către autorităţile din Madagascar.

”Procedura de extrădare a lui Ştefan Radu Mazăre a fost admisă de către autorităţile din Madagascar. Din acest moment, sunt puse în aplicare, în regim de urgenţă, dispoziţiile privind preluarea din Republica Madagascar a lui Ştefan Radu Mazăre, sub escortă de către autorităţile competente din România”, a anunţat, marţi seară, ministrul interimar al Justiţiei, Ana Birchall.

Mazăre a fost condamnat definitiv în februarie în dosarul retrocedărilor fictive de terenuri de pe faleza din Constanţa la 9 ani de închisoare, însă a depus contestaţie în anulare. 

Fostul primar al Constantei a fugit din Romania, unde se afla sub control judiciar, pe 30 decembrie 2017, şi a ajuns în Madagascar, unde avea afaceri. El a acuzat la momentul fugii presupuse presiuni politice şi spunea că a cerut azil politic în Madgascar.

În urmă cu un an, Mazăre afirma într-un comunicat că se felicită că a plecat.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite