Proxenet român arestat în Franța. Bărbatul era căutat de poliția daneză

0
Publicat:

Un român de 36 de ani, acuzat de trafic de persoane, proxenetism, viol şi violenţă, a fost arestat în Franţa la jumătatea lunii decembrie.

Bărbatul a fost arestat
Bărbatul a fost arestat

Bărbatul a fost arestat pe 13 decembrie la o staţie de taxare din apropiere de Biarritz, în sud-vestul Franţei, în timpul unui control de rutină, după ce tocmai trecuse graniţa dinspre Spania.

În baza unui mandat european de arestare emis pe 5 noiembrie de instanţele daneze, românul a fost luat în custodie, iar marţi a apărut în faţa camerei de anchetă a Curţii de Apel Pau (sud-vestul Franţei) în vederea predării sale iminente autorităţilor daneze,"căreia nu i s-a opus", a subliniat procuratura generală.

Decizia va fi pronunţată pe 23 decembrie şi va deschide un termen de zece zile pentru predarea persoanei ţării care a emis mandatul european de arestare. Românul stabilit în Spania era căutat de poliţia daneză pentru activităţi legate de traficul de persoane desfăşurate în perioada ianuarie - noiembrie 2022.

În această etapă a anchetei au fost identificate ca victime cinci prostituate românce, a precizat procuratura, care a confirmat informaţiile apărute în cotidianul regional Sud Ouest. Bărbatul este suspectat că a transportat femei din România în Copenhaga pentru a le exploata sexual şi ar fi luat jumătate din sumele încasate pentru transportul lor.

Românul este, de asemenea, implicat în acţiuni de proxenetism, violenţă şi agresiune sexuală asupra unei femei.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite