Pro şi contra graţierii lui Gică Popescu. Grigore Cartianu: „România are puterea de a ierta un cetăţean merituos!“ / „Dacă ar fi graţiat, s-ar crea un precedent!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gică Popescu FOTO Adevărul
Gică Popescu FOTO Adevărul

Jurnalistul Grigore Cartianu, cel care a şi lansat, săptămâna trecută, o scrisoare deschisă adresată preşedintelui Traian Băsescu, în care cerea graţierea lui Gică Popescu, a dezbătut subiectul cu redactorul şef adjunct Adevărul, Călin Nicolescu, la Adevărul Live.

 

Grigore Cartianu: "Gică Popescu a avut imaginea unui om anti-sistem. El a făcut la Craiova câteva meciuri extraordinare împotriva echipelor din Bucureşti. El s-a impus rapid ca titular la echipa naţională. A marcat pentru naţională mai multe goluri, era un jucător extraordinar. După Revoluţie, şi-a întărit imaginea de om anti-sistem. Era văzut considerat un om cu verticalitate, caracter şi dârzenie. Principala lui greşeală a fost asocierea cu aceşti mafioţi (n.r. fraţii Becali). I-aş reproşa lui Gică Popescu faptul că n-a făcut niciun gest de distanţare când Ioan Becali a jignit jurnaliştii. Niciodată nu s-a distanţat de el. Eu nu am nicio relaţie de prietenie cu Gică Popescu, ca să nu creadă lumea că am motive să cer graţierea lui. 

"Gică Popescu a colaborat cu Securitatea"

Eu am dezvăluit că Gică Popescu a avut legături cu Securitatea. A fost mare sportiv şi mergea des afară. De fiecare dată a ascuns episodul acesta. A negat mereu că a avut vreo relaţie cu Securitatea, considerând că dacă ar fi recunoscut, i-ar fi ştirbit imaginea. Nu poţi să defilezi cu o astfel de minciună. El a fost colaborator al Securităţii!"

"După această condamnare, a pierdut respectul public, a pierdut şi în plan economic, a pierdut şefia FRF, şi-a pierdut libertatea, cel puţin câteva luni, când ar putea interveni o eventuală graţiere. Eu cred că a învăţat lecţia. O bilă albă pentru el: n-a acuzat niciodată că procesul a fost politic, aşa cum fac alţii. I-a interzis şi tatălui său să apară în public şi să facă acuzaţii. Campania asta nu-i face bine lui Popescu şi îl pune în dificultate şi pe Băsescu să-l graţieze. Justiţia şi-a încheiat treaba. Graţierea e o acţiune pur politică. El poate fi graţiat măcar pentru că a defilat cu steagul României. Dacă s-ar pune problema să graţieze mai mulţi inculpaţi din Dosarul Transferurilor, atunci am închide orice discuţie. S-ar putea deschide o cutie a Pandorei."

"Mi se pare că Popescu se diferenţiază clar de ceilalţi şapte inculpaţi în Dosarul Transferurilor. Mihai Stoica n-a făcut nimic pentru România, n-a fost vreun olimpic, n-a avut nicio performanţă notabilă. Popescu are mai multe argumente pentru a fi graţiat. Comportamentul public al lui Gică Popescu nu seamănă cu al lui MM Stoica sau cu al lui Giovanni Becali. Dacă s-ar fi comportat ca ultimii doi, atunci nu militam nicio clipă pentru graţierea lui."

"Greşeala în cazul lui Gică Popescu a fost doar o excepţie. El a fost un om corect în cariera lui. N-a fost vioara întâi în Dosarul Transferurilor. A fost lacom, a greşit, e vinovăţia lui. La Adrian Năstase avem corupţie endemică, e diferenţă mare între ei, nu se pot compara, chiar dacă amândoi au făcut şi lucruri bine."

"În România e bine că e un zăngănit de cătuşe! Într-o ţară hoţiei, un preşedinte reuşeşte să construiască un sistem foarte eficient al justiţiei. Băsescu a reuşit acest lucru. Justiţia din România nu trebuie să ierte nimic, dar România, ca stat, are puterea de a ierta un cetăţean merituos, cum e cazul lui Gică Popescu. Preşedinţia ar putea interveni pentru a anunţa că e prima şi ultima dată când cineva e graţiat pentru meritul sportiv, social, cultural."

"Pentru Băsescu e foarte riscant să-l graţieze pe Gică Popescu. Fie că-l graţiază sau nu, el va criticat de unii sau de alţii."

"Giovani Becali era un om al sistemului, poate chiar un om al Securităţii, era acceptat de toată lumea. El era foarte apropiat de jucători, a stabilit legături cu ei." 

"Hagi a avut o rezervă foarte mare în ceea ce priveşte afacerile cu fraţii Becali. A fost foarte atent, a ţinut distanţă faţă de astfel de subiecte." 

"Aş vrea ca Ion Iliescu să fie condamnat pentru ce a făcut în '89 şi la Mineriade. Dacă atunci ar fi existat justiţia de acum, probabil Iliescu ar fi avut multe dosare penale."

Călin Nicolescu, redactor şef-adjunct Adevărul: "Justiţia l-a condamnat pe Gică Popescu pentru fapte greu de contestat. El a fost omul fraţilor Becali. Alături de ei a intrat în această afacere şi a escrocat statul şi cluburile. El a înţeles că a greşit şi a dat banii înapoi."

"Sufletul publicului e un motiv pentru graţierea lui Gică Popescu? Cu inima l-aş graţia pe Gică Popescu, cu mintea nu!"

"Justiţia din România a început să funcţioneze. Au intrat la puşcărie oameni despre care în urmă cu câţiva ani nu ne-am fi aşteptat vreodată să fie închişi. Dacă Gică Popescu ar fi graţiat, s-ar crea un precedent. Când greşeşti, trebuie să plăteşti, oricine ai fi, sportiv, politician.

"Nu l-am simpatizat niciodată pe Adrian Năstase. Bine că e la puşcărie. Dar el a făcut şi lucruri bune, a militat pentru integrarea României în NATO."

Politicieni, oameni din fotbal, jurnalişti şi oameni de rând cer Specialiştii nu sunt de acord cu o graţiere, care ar arăta că persoanele publice sunt deasupra justiţiei

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite