Video Cum arată primul tunel forat de pe o autostradă din România. A fost botezat „Daniela” și este aproape finalizat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, anunță că primul tunel forat de pe o autostradă din România este aproape finalizat. A fost botezat „Daniela” și are o lungime de peste 1.300 de metri. 

„Primul tunel forat pe o autostradă din România este aproape finalizat! Constructorul austriac este foarte bine mobilizat pe cei 9,86 km ai Secțiunii 4 (Tigveni - Curtea de Argeș) din Autostrada Sibiu-Pitești, unde se construiește inclusiv un tunel în lungime de peste 1.300 de metri”, a transmis Sorin Grindeanu, pe FB.

Potrivit ministrului, săpăturile pentru galeria de pe sensul Sibiu-Pitești au ajuns la 1.193 metri și la 1.026 metri la galeria de pe sensul Pitești-Sibiu.

„Progresul fizic pe întregul șantier este de 60%. Dacă se menține ritmul, sunt mari șanse ca la finalul acestui an să se circule pe autostradă, de la Pitești la București, pe mai mult de 140 km (după finalizarea lucrărilor și pe ultimii 14,65 km ai Secțiunii 5, între Băiculești și Curtea de Argeș)”, a mai precizat ministrul.

Tunel forat FOTO: Captura video
Tunel forat FOTO: Captura video

Termenul contractual de finalizare a lucrărilor pe Secțiunea 4 (Tigveni-Curtea de Argeș) este 2027, a mai subliniat Grindeanu.

Evenimente

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite