Primul concert-carnaval din România a fost organizat la Arad | adevarul.ro

Primul concert-carnaval din România a fost organizat la Arad

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Primul concert-carnaval din România a fost organizat, duminică seara, la Palatul Cultural din Arad, iar o parte dintre instrumentiştii Filarmonicii de Stat au purtat măşti pe durata interpretării ariilor şi duetelor de operete cuprinse în program, transmite NewsIn.

Directorul Filarmonicii de Stat din Arad, Rodica Tălmaciu, a precizat că, prin acest eveniment, "Aradul s-a aliniat la manifestările culturale din Europa“.

"În mai multe oraşe din Europa Occidentală se organizează, la sfârşitul lunii februarie, concerte-carnaval. Aceasta este ultima duminică în care au fost organizate carnavaluri, la Veneţia, la Viena, dar şi în alte oraşe mari. În România este pentru prima dată când se organizează un astfel de concert-carnaval. Încercăm şi noi să creem o tradiţie, la Arad“, a declarat Rodica Tălmaciu.

Directorul filarmonicii arădene a mai menţionat că, în statele europene, perioada de carnaval începe în ziua de Sfântul Martin, adică în ziua 11, din luna 11, la ora 11.00, şi se termină în miercurea dinaintea Postului Paştelui, numită şi „miercurea de cenuşă“, ziua în care Isus şi-a început postul în pustiu.

Program special al concertului-carnaval organizat duminică seara la Arad a cuprins arii şi duete din operete ale compozitorilor Emmerich Kalman, Franz Lehar şi Johann Strauss, interpretate de orchestra simfonică a Filarmonicii de Stat Arad, condusă de dirijorul austriac Christian Schultz. Solişti au fost soprana austriacă Anna Ryan şi tenorul Pataki Adorjan.

Pe durata interpretării ariilor şi duetelor din operete, o parte dintre instrumentişti, dar şi dirijorul austriac, au purtat măşti specifice carnavalurilor.

În cadrul evenimentului de la Palatul Cultural din Arad a fost organizată şi o licitaţie în scopuri caritabile, în cadrul căreia au fost vândute mai multe măşti realizate de elevii Liceului de Artă „Sabin Drăgoi“. Licitaţia a fost organizată de o asociaţie non-profit, iar fondurile obţinute sunt destinate unor persoane aflate dificultate, dar şi elevilor de la Liceul de Artă.

La concertul-carnaval organizat la Palatul Cultural din Arad au fost prezenţi aproximativ 300 de spectatori, toate biletele pentru acest eveniment fiind vândute.

Top articole

Partenerii noștri