Primăria Voluntari, informată despre centrul de bătrâni din octombrie 2021. Instituția, dată în judecată de vecini

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O anchetă a Buletin de București arată lista completă a instituțiilor care aveau date clare despre atrocitățile care se întâmplau în azilele din județul Ilfov. Printre instituțiile înștiințate de ce se întâmplă în centru se numără și Primăria Voluntari.

Primăria Voluntari, informată despre centrul de bătrâni din octombrie 2021 FOTO: Arhivă
Primăria Voluntari, informată despre centrul de bătrâni din octombrie 2021 FOTO: Arhivă

Potrivit anchetei realizate de Centrul de Investigații Media și Buletin de București, documentele arată că Primăria Voluntari, Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială, Autoritatea  Națională de Plăți și Inspecție Socială, Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copiilor și Adopții, Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități, Direcția de Sănătate Ilfov, Inspectoratul de Poliție al Județului Ilfov, Inspectoratul pentru Situații de Urgență, Garda de Mediu, dar și alte instituții aveau date clare despre cele întâmplate în azilele din Ilfov.

Sursa citată arată că pe 4 octombrie a fost semnat contractul prin care 30 de beneficiari aflați în grija DGASPC Sector 3 sunt dați în îngrijire permanentă la centrul din Voluntari. Persoanele respective ajung în centru pe 5 octombrie.

Vecinii centrului din Voluntari au trimis pe 12 octombrie un memoriu la Primăria Voluntari în care instituția este întreabă dacă a fost schimbată destinația imobilului. Petiția a fost transmisă și la Direcția de Sănătate Publică Ilfov. Pentru că nu a fost primit un răspuns în termenul legal de 30 de zile, vecinii fac o revenire pe 24 noiembrie 2021.

Ulterior, pe 14 octombrie vecinii trimit o adresă către ANPDCSA în care se vorbește despre posibile rele tratamente asupra beneficiarilor centrului

Sursa citată arată că pe 5 noiembrie 2021, vecinii semnalează Primăriei Voluntari, printr-o adresă trimisă pe mail, disconfortul creat de faptul că centrul nu este racordat la canalizare. Primăria Voluntari a înregistrat adresa în aceeași zi, adică pe 5 noiembrie 2021.

Pe 9 noiembrie Asociația Sfântul Gabriel cel Vitează cere Primăriei Voluntari schimbarea destinației clădirii, din locuință în „cămin de îngrijire bătrâni”. Ulterior, pe 10 noiembrie, vecinii sesizează încă o dată DSP Ilfov, menționând faptul că se aud țipete și zgomote din interiorul centrului, dar și dese incidente pentru care este nevoie de Poliție sau SMURD.

Primăria Voluntari primește o nouă adresă pe 22 noiembrie, de această dată din partea unui grup mai mare de cetățeni care locuiesc în vecinătatea centrului, potrivit Buletin de București. Aceștia se plâng de un miros pestilențial emanat de improvizația de la canalizare. Adresa este transmisă și la Garda de Mediu și DSP Voluntari.

A doua zi, pe 23 noiembrie, vecinii trimit o adresa la Ministerul Muncii în care oferă detalii despre posibilele rele tratament la adresa beneficiarilor din centru. Aceștia punctează că din „demisolul imobilului se aud țipete, gemete, zgomote de altercații”.

Primăriei Voluntari, dată în judecată de vecinii centrului

În data de 17 ianuarie 2022, asistați de o casă de avocatură, vecinii întocmesc o nouă adresă către toate instituțiile care, potrivit legii, ar trebui să verifice activitatea centrului din Voluntari. 

În adresa se menționează, potrivit sursei citate, sesizarea „unor zgomote puternice care sugerau suferința și/sau agresivitatea persoanelor aflate în interiorul imobilului (țipete, urlete extrem de puternice)”.

Pe 30 martie 2022 vecinii dau în judecată Primăria Voluntari, nemulțumiți de faptul că nu au primit niciun răspuns din partea instituției. Aceștia au solicitat că primăria să răspundă la adresa trimisă în data de 17 ianuarie 2022.

Buletin de București arată că „reclamanții vorbesc pe larg despre legăturile între familia Firea-Pandele și persoane implicate direct în administrarea Centrului Sfântul Gabriel cel Viteaz (Ligia Gheorghe, videpreședinte și Ștefan Godei – președinte), precum și persoane care ar fi trebuit să intervină în cazul relelor tratamente la care, considerau ei, ar fi fost supuși beneficiarii centrului (Nela Vica Vrânceanu, sora Gabrielei Firea)”.

Pe 9 iunie, într-o întâmpinare depusă la dosarul cauzei, primăria din Voluntari invocă lipsa calității procesuale. În răspuns, instituția arată că Poliția Locală Voluntari a primit petiția trimisă primăriei în 23 noiembrie 2021, a înregistrat-o și, fiind vorba de o chestiune legată direct de canalizare, a pasat-o companiei municipale locale Euro ApaVol.

De asemenea, sursa citată precizează în anexa întâmpinării se află și o hârtie din partea Direcției de Asistență Voluntari în care se afirmă că „nu a fost depusă nicio solicitare privind verificarea autorizațiilor necesare pentru înființarea și autorizarea” respectivului centru.

Primăria Voluntari pierde procesul și este obligată să răspundă adresei vecinilor în data de 9 martie 2023.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite