Preşedintele Tribunalului Bucureşti, audiat în dosarul în care sunt judecaţi pentru corupţie magistraţii Antonela Costache şi Viorica Dinu
0
Preşedintele Tribunalului Bucureşti, Laura Andrei, a fost audiat luni ca martor în dosarul în care sunt judecate magistratele Antonela Costache, care a fost şi şefă a Secţiei a 2-a Penale, şi Viorica Dinu, ambele acuzate de fapte de corupţie.
Laura Andrei a fost chemată ca martor în circumstanţiere de către Antonela Costache. Ea a declarat că o cunoştea pe aceasta din perioada facultăţii, când au fost colege. Laura Andrei a spus că nu ştia că Antonela Costache ar fi repartizat dosare în mod fraudulos, aşa cum acuză Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA).
„Dacă aş fi constatat abateri disciplinare aş fi sesizat organele competente”, a precizat Andrei.
Preşedintele Tribunalului Bucureşti a arătat că ancheta DNA în cazul Antonelei Costache a fost o surpriză pentru ea şi că nu se aştepta la acest lucru. Ea a spus că timp se două mandate în care Antonela Costache a fost şefa Secţiei a 2-a Penale nu a avut niciun fel de reclamaţii de la subordonaţii acesteia. „Consider că şi-a desfăşurat activitatea în mod corect şi legal”, a precizat Laura Andrei.
Preşedintele Tribunalului a arătat că nu i-au fost aduse la cunoştinţă reclamaţii sau sesizări făcute împotriva Vioricăi Dinu.
„În colectiv era văzută ca un judecător cu experienţă, având un procentaj al casărilor hotărârilor în media instanţei, redactarea hotărârilor şi motivarea acestora fiind, din punctul meu de vedere, bună”, a precizat Laura Andrei.
Dinu şi Costache, trimise în judecată în iulie 2013
Viorica Dinu şi Antonela Costache au fost trimise în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), împreună cu alte 21 de persoane, pe 5 iulie 2013.
Antonela Anemary Costache, judecător la Tribunalul Bucureşti - Secţia penală, în prezent suspendată din funcţie, a fost trimisă în judecată pentru constituire a unui grup infracţional organizat, luare de mită, trafic de influenţă, complicitate la infracţiunea de trafic de influenţă şi alte trei infracţiuni informatice.
Viorica Dinu, care şi-a dat demisia din funcţia de judecător la Secţia penală a Tribunalului Bucureşti, după ce a fost începută urmărirea penală în cazul ei, este judecată pentru constituire a unui grup infracţional organizat, cinci infracţiuni de trafic de influenţă, dintre care una în formă continuată şi trei infracţiuni de luare de mită.
În acelaşi dosar au mai fost trimişi în judecată Marian Staicu, fratele lui Dinel Staicu (care a purtat numele Nuţu în perioada 8 martie 2011 - 09 aprilie 2013), avocatul Costel Daniel Petre, din Baroul Bucureşti, soţia acestuia, Daniela Petre, avocata lui Dinel Staicu, Ileana Alina Răducanu, şi soţul acesteia, Bogdan Marian Bobocel.
Alături de aceştia sunt judecaţi Sorin Vasilescu şi Iulia Neamţu, grefieri la Tribunalul Bucureşti, Angela Cîrlan, Leon Marius Neagu, Marian Vasile Tudor, Marian Catrin, Carmen Ionela Dăncuţă, Nicolae Petrişor, fost Duduianu, zis „Cristofor", Ştefan Mincă, zis „Rosovelt", Laurenţiu George Dinu, zis „Gore", Cornel Lucian Enculescu, Tony Viorel Iaparnicu, Dragoş Pandele şi Silviu Constantin Amza, Bogdan Petrică Bagoli şi Dragoş Dumitrescu.
Ce acuzaţii aduc procurorii
Procurorii au arătat, în actul de sesizarea a instanţei, că Viorica Dinu şi Antonela Costache se foloseau de calitatea de magistrat pentru a promite pronunţarea unor hotărâri judecătoreşti „dorite de mituitorii sau cumpărătorii de influenţă", în cazurile în care erau învestite să judece respectivele cauze penale.
Marian Staicu este acuzat că, în perioada august 2012 - februarie 2013, prin încercări repetate de corupere a magistraţilor, a urmărit să obţină la Tribunalul Bucureşti o soluţie definitivă de punere în libertate a fratelui său, Dinel Staicu, judecat în stare de arest preventiv pentru infracţiuni asimilate corupţiei.
La 14 ianuarie 2013, dosarul a fost repartizat la Secţia II-a penală a Tribunalului Bucureşti, la completul din care făceau parte judecătoarele Dinu şi Costache. Procurorii suţin că repartizarea a fost efectuată fraudulos de magistratul Antonela Costache, pe atunci preşedinte al Secţiei Secţiei a II-a penale, care a introdus şi a modificat în sistemul ECRIS date informatice (complexitate şi parametri de timp), "fără drept (cu depăşirea limitelor autorizării), astfel încât caracterul aleatoriu al distribuirii a fost eludat, iar dosarul a fost repartizat la singurul complet care devenea în acest fel eligibil".
Citeşte mai multe ştiri pe aceeaşi temă:
Judecătoarea Viorica Dinu se simte umilită în arest pentru că stă în celulă cu analfabeţi
Judecătoarele Dinu şi Costache, şi alte patru persoane au primit mandat de arestare preventivă
Fratele lui Dinel Staicu, arestat în dosarul judecătoarelor de la Tribunalul Bucureşti
Avocatul Daniel Costel Petre, acuzat de trafic de influenţă, a fost arestat preventiv
Agenţia Naţională de Integritate verifică averile judecătoarelor Viorica Dinu şi Antonela Costache
Judecătoarea Viorica Dinu, arestată preventiv, renunţă la magistratură
Judecătoarele Costache şi Dinu, interesate de cazul delapidării fabricii de mobilă Mobins