Prelevare de organe blocată de procurori

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Marian Ciobanu (dreapta), împreună cu mama şi cu fratele său, în zilele fericite
Marian Ciobanu (dreapta), împreună cu mama şi cu fratele său, în zilele fericite

Medicii sunt împiedicaţi de anchetatori să folosească organele lui Marius Ciobanu (19 ani), ajuns în moarte cerebrală după o încăierare. Procurorii spun că începerea transplantului ar împiedica stabilirea cauzelor morţii. Medicii îi contrazic.

Marian Ciobanu, de 19 ani, din Zărneşti, a intrat în comă după ce a avut o altercaţie cu Ionuţ Cotinghiu (16 ani), din Tohanul Nou. Incidentul s-a petrecut în faţa unui bar din Zărneşti, când Ionuţ, care practică boxul de şase ani, i-a dat un pumn în faţă victimei. Aceasta a căzut şi în cădere s-a lovit cu capul de asfalt. De atunci, Marian este în comă.

„Suntem patru fraţi, iar el era cel mai mic şi cel mai firav dintre toţi. Nu a avut nicio vină. A ieşit din bar să vorbească la telefon cu prietena lui, iar cei care se certau în faţa barului au crezut că el vrea să cheme ajutoare", a povestit Ştefan Ciobanu, fratele victimei.

Starea sănătăţii lui Marian Ciobanu nu s-a ameliorat. „Pacientul este în moarte cerebrală şi tânărul nu are nicio şansă de supravieţuire", a precizat dr. Marius Neculoiu, directorul medical al Spitalului Judeţean Braşov.

Organele ar putea fi prelevate

 Procurorul Marţia Aldea, de la Parchetul de pe lângă Tribunalul pentru Minori şi Familie Braşov, a fost miercuri la spital şi a vorbit cu medicii. „Le-am explicat că prelevarea de organe se poate face numai în situaţii în care nu sunt suspiciuni de comitere a vreunei fapte de natură penală.

Ori, în acest caz, agresorul recunoaşte că a lovit victima. Dacă aceasta moare, în funcţie de rezultatul autopsiei vom stabili dacă a fost vorba de lovituri cauzatoare de moarte sau de omor", a declarat Marţia Aldea.

Deocamdată, agresorul este cercetat pentru vătămare corporală gravă şi dosarul este la Parchetul Zărneşti. „Dosarul va ajunge la noi doar dacă victima moare şi se schimbă încadrarea juridică a faptei", a adăugat procurorul. 

Dr. Marius Neculoiu spune că organele tânărului ar putea fi prelevate. „Legea transplantului de organe prevede că un pacient aflat în moarte cerebrală este considerat decedat şi noi îi putem preleva organele. Din punct de vedere medico-legal nu este nicio problemă.

Tânărul a intrat în moarte cerebrală în urma unei leziuni craniene, iar leziunea toraco-abdominală descoperită asupra pacientului este una superficială, care nu i-a pus viaţa în primejdie. În consecinţă, în acest caz se putea da un aviz", a explicat dr. Marius Neculoiu.

„Nu procurorii decid"

Specialiştii în transplant spun că intervenţia procurorilor în acest caz nu este legală şi că singurii decidenţi sunt medicii legişti şi familia celui aflat în moarte cerebrală.

„Prelevarea de organe se face după îndeplinirea a trei paşi: întâi să fie confirmată moartea cerebrală de către medicul legist; apoi familia celui decedat să fie de acord cu donarea organelor; şi ultimul, medicul legist trebuie să consemneze că prelevarea nu afectează ancheta medico-legală. În nicio lege nu se spune că procurorii se pot opune", ne-a declarat Victor Zota, coordonator naţional de transplant.

Operaţii simultane

Tot el ne-a povestit că medicului legist i se poate permite să asiste la prelevare, ca să vadă dacă organul este sau nu afectat. „Este logic că acceptarea organului ca fiind bun de transplant înseamnă automat că el nu este afectat şi, deci, nu conţine informaţii despre cauza morţii. Am avut un caz similar acum câţiva ani, în care am căzut de acord ca legistul să fie lângă echipa de transplant când se prelevează organele şi să vadă cu ochii lui cum arată ficatul, inima şi rinichii pe măsură ce sunt scoşi şi, eventual, să-şi noteze în raportul său pentru procurori", a completat dr. Zota.

"A ieşit din bar să vorbească la telefon cu prietena lui, iar cei care se certau în faţa barului au crezut că el vrea să cheme ajutoare."
Ştefan Ciobanu
fratele victimei

Legiştii şi-au dat acceptul

Un caz similar s-a petrecut la începutul lunii mai, când unui bărbat în vârstă de 34 de ani i s-au prelevat organele deşi fusese victima unei agresiuni. După ce a fost bătut cu bestialitate, Lucian Cotoc a ajuns în comă la Spitalul Judeţean Timişoara.

Bărbatul a intrat în moarte cerebrală şi, după ce au avut acceptul familiei, medicii i-au prelevat ficatul şi rinichii. Ficatul bărbatului a ajuns la un pacient din Bucureşti, un rinichi a fost trimis la Cluj, iar celălalt a rămas la Timişoara.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite