Predoiu, întâlnire cu omologul său ucrainean. Combaterea traficului de persoane și creșterea siguranței, în contextul războiului, pe agenda discuțiilor

0
Publicat:

Cătălin Predoiu, ministrul Afacerilor Interne, și omologul său ucrainean, Ihor Klymenko, au avut vineri, o întâlnire la sediul MAI. Oficialul a transmis mulțumiri României pentru sprijinul substanțial acordat încă din prima zi a războiului. 

Cătălin Predoiu și omologul său ucrainean, Ihor Klymenko FOTO: MAI
Cătălin Predoiu și omologul său ucrainean, Ihor Klymenko FOTO: MAI

Vizita de lucru a unui ministru al Afacerilor Interne din Ucraina, prima în România după mai mult de 20 de ani, s-a desfășurat la împlinirea unui an de la un alt moment marcant al relației bilaterale dintre România și Ucraina, respectiv prima ședință comună a celor două Guverne.

Discuțiile au urmărit „consolidarea colaborării în domenii cheie de interes reciproc precum combaterea traficului de persoane, droguri și arme, a migrației ilegale, cooperare polițienească, schimburi de informații și experiență pentru creșterea nivelului de siguranță publică generală în contextul războiului din Ucraina, intervenția în situațiile de urgență, circulația persoanelor și a mijloacelor de transport peste frontieră”.

Cătălin Predoiu și omologul său ucrainean, Ihor Klymenko FOTO: MAI
Cătălin Predoiu și omologul său ucrainean, Ihor Klymenko FOTO: MAI

La debutul discuțiilor, ministrul Klymenko a transmis mulțumiri României pentru sprijinul substanțial acordat încă din prima zi a războiului și aprecieri față de eforturile MAI de a acorda asistență umanitară de urgență milioanelor de ucraineni care au trecut granița pentru a se refugia din calea acestuia.

Cei doi oficiali au discutat despre stadiul actual al relațiilor bilaterale în domeniul afacerilor interne, cu accent pe cooperarea la frontieră, cooperarea polițienească, situații de urgență, combaterea traficului de persoane, droguri și arme și a crimei organizate.

„Viceprim-ministrul, ministrul Afacerilor Interne român a evidențiat că prevenirea și combaterea criminalității organizate transfrontaliere reprezintă o prioritate a MAI. Riscurile crescute generate de traficul de migranți, traficul de persoane, traficul ilicit de arme de foc, traficul de droguri, terorism și alte infracțiuni grave, necesită o coordonare și o cooperare operațională strânse. Partenerul de discuție a transmis asigurări că aceste aspecte se află și în atenția MAI ucrainean”, se arată în comunicatul de presă al MAI.

De asememea, ministrul Predoiu a prezentat pe scurt demersurile întreprinse de România pentru creșterea conectivității și facilitarea tranzitului la frontiera comună România-Ucraina, cu asigurarea măsurilor de securitate corespunzătoare. 

Cătălin Predoiu și omologul său ucrainean, Ihor Klymenko FOTO: MAI
Cătălin Predoiu și omologul său ucrainean, Ihor Klymenko FOTO: MAI

Cei doi miniștri au discutat și despre ajutorul acordat structural de România refugiaților ucraineni, în contextul în care, de la începutul războiului, prin țara noastră au tranzitat fără incidente peste 10 milioane de cetățeni ucraineni, din care peste 82 de mii au rămas pe teritoriul român, 146 au cerut azil și peste 100 de mii au solicitat diverse forme de protecție internaționale. 

În cadrul întrevederii, ministrul român a evidențiat faptul că în perspectivă, „după încheierea războiului, România trebuie și are capacitatea să joace un rol important în procesul de reconstrucție al Ucrainei, prin investiții și organizarea de centre de suport logistic în apropierea frontierelor pentru operațiunile de reconstrucție din Ucraina, poziția țării noastre fiind strategic avantajoasă din acest punct de vedere.”

La încheierea discuțiilor în plenul delegațiilor, cei doi miniștri au semnat importantul Acord privind cooperarea în domeniul prevenirii, limitării și înlăturării efectelor situațiilor de urgență.

„Prin acest document s-a creat cadrul juridic bilateral necesar pentru ca România și Ucraina să își acorde ajutor reciproc, la cerere, în cazul iminenţei /producerii unei situații de urgență. Acordul vine și mai mult în sprijinul autorităților ucrainene întrucât va permite trimiterea în Ucraina, la solicitarea acesteia, a unor echipe de acordare a ajutorului, a echipamentelor necesare, precum și desfășurarea oricăror tipuri de acțiuni de răspuns, transferarea de expertiză,  realizarea de operațiuni de căutare și salvare, care au ca scop salvarea de vieți omenești, protejarea sănătății publice, limitarea pagubelor materiale și a valorilor culturale”, a transmis MAI.

Cătălin Predoiu și omologul său ucrainean, Ihor Klymenko FOTO: MAI
Cătălin Predoiu și omologul său ucrainean, Ihor Klymenko FOTO: MAI

La finalul întrevederii, miniștrii de interne au avut o ședință tête-à-tête de aproximativ 15 minute.

,,Întâlnirea de lucru de astăzi a fost extrem de substanțială, MAI fiind reprezentat de o puternică delegație, având în vedere importanța prezentă și de perspectivă a cooperării cu Ucraina în domenii de competență ale MAI. Vom crește atenția și vom intensifica cooperarea în combaterea crimei organizate, a traficului de persoane și droguri, precum și pentru luarea din timp a unor măsuri de combatere a traficului de arme, care, deși în prezent nu pune probleme la frontiera Ucraina – România, ar putea deveni un subiect de atenție după încheierea războiului și trebuie să fim pregătiți din timp pentru a contracara eficient”, a transmis Predoiu.

Cheia strategică în combaterea acestor provocări rămâne anihilarea grupărilor de crimă organizată, ele sunt cele care perpetrează cele mai grave provocări pe linia de siguranță publică generală, susține ministrul MAI.

 „Înțeleg preocuparea părții ucrainene pentru combaterea fenomenului de sustragere a unor cetățeni ucraineni, prin trecerea frauduloasă a frontierei cu România, de la aplicarea unor legi speciale în vigoare în Ucraina și vom continua să acordăm sprijin, în cadrul și pe baza legislației române și europene. De asemenea, suntem gata să sprijinim colegii ucraineni, ca și pe cei din Republica Moldova, în dialogul cu Comisia Europeană pentru perfecționarea și personalizarea cadrului european privind readmisia în raport de realitățile provocate de războiul de agresiune totală din Ucraina”, a punctat Predoiu.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite