Planurile familiei Trump pentru România – turnuri, cartiere noi și miliarde de dolari. Marile investiții vin la Cluj și București

0
0
Publicat:

Familia Trump pregătește o serie de investiții importante în București și Cluj, iar sumele investite ajung în total la câteva miliarde de dolari. Oamenii care reprezeintă familia președintelui american în România au dat câteva detalii despre investiții.

Clujul și Bucureștiul vor avea câte un turn „Trump Tower”. FOTO: Shutterstock
Clujul și Bucureștiul vor avea câte un turn „Trump Tower”. FOTO: Shutterstock

Trump Tower, un turn cu 30 de etaje, se va construi la Cluj, iar lucrările ar putea să înceapă încă din 2026.  Noul Trump Tower va fi un hotel de lux. Alături ar urma să fie realizat și un centru comercial de aproximativ 100.000 mp, dar și terenuri de golf. Și asta nu este tot. În paralel, tot la Cluj, Eric Trump, fiul președintelui Donald Trump, are în plan un cartier rezidențial de peste 500 de milioane de euro, pentru care Primăria Cluj-Napoca a emis deja certificatul de urbanism.

Familia Trump va investi și la București

Nici Capitala nu a fost uitată. Alături de Cluj, Bucureștiul a fost ales pentru investiții substanțiale de către familia Trump. Astfel, un alt Trump Tower va răsări în cel mai mare oraș al țării, alături de un nou cartier care ar urma să se construiască tot de la zero, în Băneasa. De asemenea, ar exista planuri pentru o altă investiție la Otopeni. Cumulate, investițiile din cele mai importante două orașe ale României ar ajunge la câteva miliarde de dolari.

Printre partenerii români ai familiei Trump se numără unul dintre cei mai prosperi dezvoltatori imobiliari din România, Ștefan Berciu. Acesta s-a întâlnit în mai multe rânduri cu Eric Trump, ultima dată la reședința familiei Trump de la Mar-a-Lago Club din Florida. De asemenea, omul de afaceri Avram Gal, președinte al PSD Câmpia Turzii, s-a întâlnit în Statele Unite cu Eric Trump.

La fel de important în aceste proiecte este și românul care este directorul Trump International Hotel & Tower Chicago, Gabriel Constantin. Gabriel Constantin a fost prezent la Cluj, la finele anului trecut, la inaugurarea lucrărilor unui alt proiect rezidențial care îi aparține lui Berciu.

Avram Gal a dat detalii despre proiectul Trump Tower de la Cluj și a vorbit despre planurile familiei celui mai puternic om de pe Glob, așa cum se spune despre președinții SUA.

„Clujul care se ridică: proiectul Trump – hotel și rezidențial – poate transforma orașul într-o destinație mondială de top. Cluj-Napoca trăiește unul dintre acele momente rare în care un oraș își schimbă destinul. Anunțatul proiect Trump, care va include atât un hotel de lux, cât și o zonă rezidențială high-end, nu reprezintă doar o investiție spectaculoasă, ci o oportunitate reală ca Clujul să intre în liga marilor destinații internaționale din industria ospitalității și a locuirii premium”, a scris Gal pe Facebook.

De ce au fost alese Bucureștiul și Clujul

În opinia sa, investiția familiei Trump este exact ce îi lipsea Clujului, al doilea centru economic și universitar al României și al doilea oraș după București. De altfel, cele două orașe, București și Cluj sunt singurele din România care ajung, ba chiar au un nivel de trai peste media Uniunii Europene. Conform datelor oficiale Eurostat, Bucureștiul înregistrează un Produs Intern Brut (PIB) pe locuitor, exprimat în standarde de putere de cumpărare, de 87.400, mai mult decât dublul mediei europene de 38.000. Clujul este singurul județ din România care a ajuns să depășească media Uniunii Europene, cu un standard de putere de cumpărare de peste 43.000. Evident, la Cluj-Napoca nivelul de trai este mai ridicat decât în județ și se apropie de București.

„Pentru mulți, Clujul este deja un oraș viu, creativ, cu o energie greu de egalat în România. Dar un brand global precum Trump Hotels & Residences poate oferi orașului exact ceea ce îi lipsea: recunoaștere internațională, vizibilitate și poziționare fermă într-o categorie exclusivistă a turismului și investițiilor imobiliare.

Un astfel de proiect nu înseamnă doar camere elegante, servicii impecabile și confort la nivel global. Înseamnă și reședințe premium, un stil de viață complet, o atracție pentru investitori și pentru cei care își doresc să locuiască într-un mediu care respectă standarde internaționale de lux și siguranță.

Înseamnă conferințe internaționale, turiști cu putere financiară mare, companii care caută locații de top și investitori care vor privi Clujul cu alți ochi. Înseamnă și un nou tip de rezident: profesionistul internațional, antreprenorul global sau familistul care alege o reședință premium într-un oraș în plină ascensiune. Cluj-Napoca avea nevoie de un reper. De un semnal puternic care să spună lumii că orașul este pregătit pentru ligile mari. Un brand precum Trump poate schimba percepții, poate ridica standardele și poate repoziționa întreaga piață HoReCa și imobiliară locală”, a mai adăugat Gal.

Ce aduce nou investiția de la Cluj

El s-a referit și la beneficiile pe care una dintre cele mai mari investiții din Cluj le va aduce econsistemului local.

„Beneficiile se vor simți în tot ecosistemul urban: o creștere naturală a calității serviciilor, un impuls pentru evenimente internaționale, o atracție mai mare pentru turismul corporate, medical și cultural, dar și un interes crescut pentru segmentul rezidențial premium — un domeniu în care Clujul avea nevoie de un proiect-ancoră. Pentru Cluj, este o confirmare a potențialului.

Pentru România, este dovada că orașele noastre pot atrage investiții și branduri globale de top atunci când există viziune, dinamism și consistență. Clujul nu se schimbă doar pe hartă, ci în ochii lumii. Iar proiectul Trump – hotel și rezidențial – poate fi scânteia care îl propulsează acolo unde merită: între destinațiile care nu doar se vizitează, ci se trăiesc”, a adăugat Avram Gal.

Evenimente

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite