Peste 177.000 de doze de vaccin Moderna au ajuns, vineri, în România

0
Publicat:
Ultima actualizare:
vaccin moderna

Un număr de 177.600 doze de vaccin produs de compania Moderna au ajuns vineri în România, iar transportul a fost asigurat de firma producătoare, a anunţat Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV).

Până la acest moment, ţara noastră a recepţionat 4.070.300 doze de vaccin produse de compania Moderna, iar 1.005.007 au fost deja utilizate pentru imunizarea populaţiei.

Dozele de vaccin au fost aduse în Bucureşti pe cale terestră şi depozitate la C.N. Unifarm S.A., urmând ca în perioada următoare acestea să fie distribuite în centrele regionale existente la nivel naţional, mai arată comunicatul de presă al CNCAV.

Depozitul Companiei Naţionale „Unifarm” S.A. este complet autorizat şi avizat de către Autoritatea Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR), autoritatea naţională care are competenţă în domeniul medicamentului de uz uman.

În România, alocarea dozelor de vaccin se realizează conform calendarului de livrare pus la dispoziţie de firma producătoare, sens în care, periodic, ţara noastră primeşte tranşele de vaccin necesare imunizării populaţiei, mai indică sursa citată.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite