Percheziţii în Capitală şi 5 judeţe,la persoane care ar fi vândut medicamente ca droguri în Norvegia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Procurorii DIICOT fac, joi dimineaţă, percheziţii în Bucureşti şi cinci judeţe, la persoane suspectate că, din 2014 şi până în prezent, au vândut medicamente - xanax, rivotril, diazepam - ca droguri în Norvegia, în acest caz fiind implicaţi distribuitori de medicamente, farmacişti, dar şi un avocat.

Surse judiciare au declarat că 14 percheziţii au loc, joi dimineaţă, în Bucureşti şi judeţele Gorj, Mehedinţi, Dolj, Cluj şi Timiş, pentru destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în cumpărarea şi vânzarea unor medicamente (din ţară şi străinătate - Serbia), respectiv xanax, rivotril, diazepam, ce conţin substanţă activă (alprazolanum) - drog de risc.

Medicamentele au fost scoase din ţară şi vândute ca droguri în Norvegia

Gruparea a acţionat în perioada 2014 - 2015, fiind implicaţi distribuitori de medicamente, farmacişti şi persoane care făceau trafic intern şi internaţional cu medicamente cu conţinut stupefiant, fiind vorba despre sute de mii de comprimate. În acest fel membrii grupării au realizat beneficii financiare substanţiale, potrivit surselor citate.

Sursele judiciare au mai afirmat că în acest caz este vizat şi un avocat de la Baroul Mehedinţi, procurorii făcând o percheziţie şi la locuinţa acestuia. El este cercetat pentru aderare la grup infracţional şi complicitate la trafic de droguri.

Avocatul este suspectat că intermedia vânzările de medicamente.

Un număr de 12 persoane vor fi duse la audieri la sediul DIICOT Gorj

Procurorii DIICOT - Biroul Teritorial Gorj au început urmărirea penală ”in rem”, pentru trafic ilicit de droguri de risc, un bărbat cunoscut sub apelativul ”George” fiind suspectat de comercializarea medicamentului xanax, ce are în componenţă substanţă activă, ce se regăseşte în tabelul III, el căutând potenţiali beneficiari din judeţele Mehedinţi şi Gorj, mai arată sursele citate.

Medicamentul comercializat provine atât din România, cât şi din Serbia şi Bulgaria şi era furnizat în cutii, cu sume cuprinse între 25 şi 60 de lei pentru o cutie, în funcţie de concentraţia comprimatelor.

În 13 martie, s-a extins urmărirea penală în cauză, din probatoriul administrat stabilindu-se că activitatea infracţională este săvârşită de un grup infracţional structurat pe paliere, începând cu procurarea, distribuirea, vânzarea şi transportul acestor medicamente din România în Norvegia, unde sunt vândute tot prin intermediul membrilor reţelei.

De asemenea, s-a stabilit că procurarea se face de la dealeri de medicamente, care le procură de la depozitele de medicamente din România, după care sunt distribuite la legături din Mehedinţi şi Gorj, care asigură finanţarea şi apoi transportul în afara ţării.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite