Penitenciarele de unde au fost eliberaţi cei 529 de deţinuţi condamnaţi pentru tâlhării şi furturi, dar şi pentru omor. Urmează valul doi: 3.349 de deţinuţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cei mai mulţi, adică 80 din cei 529 de deţinuţi care au fost eliberaţi joi, în prima zi de la intrarea în vigoare a legii privind recursul compensatoriu, erau încarceraţi la Penitenciarul Giurgiu, au anunţat, vineri seara, reprezentanţii administraţiei ANP. În perioada următoare ar putea fi eliberaţi condiţionat, în baza acestei legi, alţi 3.349 de deţinuţi, cei mai mulţi fiind de la Rahova - 250 şi de la Penitenciarul Poarta Albă - 200.

Administraţia Naţională a Penitenciarelor a transmis vineri seara o situaţie a persoanelor condamnate puse în libertate la termen, joi, ca urmare a scăderii zilelor executate în condiţii necorespunzătoare, precum şi o situaţia a persoanelor condamnate care vor fi discutate în prima comisie pentru liberare condiţionată.

Joi au fost puşi în libertate 529 de deţinuţi, iar alţi 3.349 ar putea fi eliberaţi condiţionat în perioada următoare, ca urmare a aplicării legii intrate în vigoare joi anunţă News.ro. 

Noaptea liberărilor. Sute de deţinuţi au părăsit penitenciarele. 3.000 vor ieşi zilele acestea. Ministru: „Este mult, mi-a depăşit aşteptările”

Conform ANP, de la Penitenciarul Aiud au fost eliberaţi 30 de deţinuţi, iar în perioada următoare ar putea fi puşi în libertate alţi 45 de deţinuţi, de la penitenciarul Arad - 24 de deţinuţi, iar 66 ar urma să fie eliberaţi condiţionat, de la Penitenciarul Bacău au fost eliberaţi doi deţinuţi şi ar urma alţi 59, de la Penitenciarul Baia Mare au fost puşi în libertate cinci deţinuţi şi ar urma 65, de la Bistriţa - 7 şi ar putea fi eliberaţi alţi 108, de la Botoşani - 14 eliberaţi şi ar putea fi puşi în libertate 154, de la Brăila - 4 şi ar putea fi eliberaţi alţi 40, de la penitenciarul Jilava - 37 şi urmează alţi 192 de deţinuţi, de la Rahova - 10 şi urmează 250, de la Codlea - 4 şi urmează 110, iar de la penitenciarul Poarta Albă au fost eliberaţi 55 de deţinuţi si ar urma alţi 200. 

De la Penitenciarul Craiova - Pelendava au fost puşi în libertate joi 18 deţinuţi şi ar urma alţi 149, de la Deva a fost eliberat un deţinut şi ar urma 30 de la Drobeta Turnu Severin au fost eliberaţi cinci şi ar urma 107, de la Focşani - 3 şi ar urma 103 , de la Găesti - 18/144 de la Galaţi - 7/47, Gherla - 8/55, Giurgiu - 80/76, Iaşi - 37/247, Mărgineni  -13 /25, Miercurea Ciuc - 7/21, Mioveni - Colibaşi - 17/24, de la Oradea - 3/34, de la Ploieşti - 2/50, de la Ploieşti – Târgşorul Nou - 5/83, Penitenciarul Satu Mare - 3/21, Penitenciarul Slobozia - 11/35 , SNPAP Tg. Ocna - 0/10, penitenciarul Târgu Jiu - 3/104, Penitenciarul Târgu Mureş - 5/50, Penitenciarul Timişoara - 9/ 127, Penitenciarul Tulcea - 34/133, Penitenciarul Vaslui - 11/138, Brăila – Tichileşti - 0/8, Centrul de Detenţie Craiova - 1/51, Spitalul Penitenciar Jilava - 6/47, Spitalul penitenciar Rahova - 2/4 , Spitalul penitenciar Poarta Albă - 3/22, Spitalul Dej - 1/ 9, Spitalul penitenciar Mioveni - Colibaşi - 4/11, Spitalul Târgu Ocna - 2/19, Centrul Educare Buziaş - 2/19, Centrul educare Târgu Ocna - 4/19. 

La Penitenciarul Aiud, unde 30 de deţinuţi au fost eliberaţi, iar alţi 45 ar urma să fie puşi în libertate săptămâna viitoare, sunt încercerate 692 de persoane, ceea ce înseamnă că vor fi puşi în libertate, ca urmare a legii intrate în vigoare joi, peste 10% din numărul deţinuţilor din acest penitenciar.

Purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Aiud, Nicoleta Mătărângă, a precizat, vineri, pentru News.ro, că la acest moment în penitenciar sunt încarcerate, după eliberarea celor 30 de deţinuţi, 692 de persoane. Printre cei eliberaţi se numără şi persoane care se aflau în detenţie pentru fapte grave, precum omor sau tâlhării.

Ce prevede legea

Legea privind recursul compensatoriu prevede că pentru fiecare 30 de zile executate în condiţii necorespunzătoare fiecare deţinut va beneficia de şase zile considerate efectuate intră în vigoare joi, urmând ca primii deţinuţi beneficiari ai noului act normativ, să fie deja puşi în libertate.

Conform legii, condiţiile necorespunzătoare se referă la cazarea într-un spaţiu mai mic sau egal cu 4 mp/deţinut, care se calculează, excluzând suprafaţa grupurilor sanitare şi a spaţiilor de depozitare a alimentelor, prin împărţirea suprafeţei totale a camerelor de deţinere la numărul de persoane cazate în camerele respective, indiferent de dotarea spaţiului în cauză; lipsa accesului la activităţi în aer liber; lipsa accesului la lumină naturală sau aer suficient ori disponibilitatea de ventilaţie; lipsa temperaturii adecvate a camerei; lipsa posibilităţii de a folosi toaleta în privat şi de a se respecta normele sanitare de bază, precum şi cerinţele de igienă;existenţa infiltraţiilor, igrasiei şi mucegaiului în pereţii camerelor de detenţie.

Perioada pentru care se acordă zile considerate ca executate în compensarea cazării în condiţii necorespunzătoare se calculează începând cu 24 iulie 2012.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite