Pagina cititorului

Aurel Filcu este unul dintre craiovenii care ­şi-au făcut de mulţi ani abonament la „Adevărul“. Pensionarul consideră că banii investiţi pentru a se informa, dar şi pentru a achiziţiona cărţile distribuite împreună cu ziarul, nu au fost irosiţi.

„Fiecare articol este echidistant"

„Dacă realizezi un ziar, trebuie să faci în aşa fel încât să fie pe placul tuturor. Apreciez faptul că în «Adevărul» nu există subiecte despre politică şi îmi place că fiecare articol este abordat echidistant", mărturiseşte Aurel Filcu.

Cărţile distribuite cu „Adevărul" i se par foarte interesante şi cu preţuri accesibile. Aurel Filcu a adăugat că va rămâne un cititor fidel al cotidianului „Adevărul" şi că aşteaptă cu interes noile colecţii.

Directorul care stătea în mâini

Am văzut un director care stătea în ­mâini. Era tânăr, elegant şi, pe neaşteptate, şi-a aruncat picioarele în aer şi a început să meargă în mâini. Ştiu, veţi spune, în ziua de azi, când spectrul concedierii ne pândeşte după colţ, orice bugetar, chiar şi cel mai bine plătit director din Ministerul de Externe, ar fi  în stare să stea în mâini, numai să-şi păstreze locul de muncă. Dar nu e doar atât. Înainte de a sta în mâini, directorul de care vă povestesc îşi ţinuse echilibrul pe un rulou metalic aşezat instabil pe o sferă de plastic. Apoi a aşezat cinci rulouri pe cinci sfere şi s-a căţărat în vârful lor, cu zâmbetul pe buze.

Era nebun, veţi spune. Sau şi-au bătut şefii joc de el, amăgindu-l că, dacă se maimuţăreşte în felul acesta, îşi va salva funcţia. Iar el a crezut şi şi-a distrus reputaţia. Or, cine ştie, nu era un director adevărat, ci un schizofrenic care se credea director. Sau un copil, copiii fac multe nebunii.

Nimic din toate acestea. Este un director adevărat, întreg la minte, care mergea în mâini cu pasiune. Numai că nu este unul oarecare, cu maşină la scară. Nu, în loc de maşină are un elefant, iar în loc de bicicletă, o cămilă. Numele lui este Orlando şi este directorul circului cu acelaşi nume. Iar munca lui coincide cu pasiunea lui, de aceea o face cu atâta bucurie. Ar trebui să ne inspire şi pe noi. Decât să ne plângem că ne pierdem serviciile de două parale, mai bine ne urmăm pasiunile.

Norocel Buxbaun