Pagina cititorului

Ioan Fodo (Baia Mare)

Ioan Fodo (60 de ani), administrator al mai multor afaceri, este abonat al ziarului „Adevărul“ de mai bine de doi ani.

„E cel mai serios ziar"

„Este cel mai serios ziar. Ştirile sunt foarte bine documentate. Voiam un ziar cu informaţii, nu crime, violuri şi alte alea", explică băimăreanul.

Odată cu apariţia colecţiei „100 de cărţi pe care trebuie să le ai în bibliotecă", acesta şi-a modificat abonamentul şi a plătit în avans pe un an.

„Nu am ratat niciuna, am şi colecţia de cărţi pentru copii, pe care am achiziţionat-o pentru nepoţelul meu", spune abonatul.

Citeşte zilnic ziarul, iar materialele lui preferate sunt comentariile politice şi economice scrise de Dinu Patriciu, dar în egală măsură îi plac şi rubricile de sănătate. Acum vrea să-şi modifice abonamentul pentru a colecţiona şi cele „101 cărţi pe care trebuie să le citeşti într-o viaţă".

(O)spitalitatea românilor

Cu siguranţă, spitalele româneşti nu-şi pot permite să fie mai... „ospitaliere" decât numărul de paturi din propriile saloane. Au fost lansate îndemnuri (avertismente chiar) de către directorii acestor importante instituţii înspre a se înţelege că spitalele oferă servicii şi asistenţă medicală, iar nu în mod exclusiv asistenţă socială. Şi totuşi, în continuare, bat la porţile spitalelor oameni afectaţi de „bubele" şi „bolile" unei societăţi în care se întinde tot mai mult pecinginea sărăciei, greutatea procurării alimentelor de bază, temperatura scăzută din unele locuinţe (atunci când ele există!). Pe vremuri de ger năpraznic, spitalul - ca  instituţie - începe,  chiar şi fără voie, să capete o aură caritabilă, de azil vremelnic pentru cei neputincioşi.

S-au făcut paşi mici/mari înspre eficientizarea managementului spitalelor. De exemplu, s-a externalizat pe alocuri serviciul de cantină, masa pentru bolnavi fiind asigurată prin sistemul de „catering". Aici cred că s-a judecat astfel: de ce să ţii angajate nu ştiu câte bucătărese şi alte slujbe colaterale cu contract permanent, deci costisitoare, când poţi aduce mâncare prin colaborare doar atâta/atunci  câtă/când este nevoie? Apoi, se aşteaptă mult trâmbiţata lege a descentralizării bugetare, potrivit căreia spitalele ar fi finanţate preponderent de către primării, printr-un fel de „cordon ombilical" - un mult mai intim, uşor şi direct mod de alimentare financiară.

Românul - cel puţin noi clamăm acest lucru - este primitor şi chiar... permisiv. Istoria noastră consimte că întotdeauna noi, românii, am dat dovadă de multă îngăduinţă şi ospitalitate - câteodată de chiar prea multă ospitalitate, mai mult decât puteam suporta...

Florin Nechiti