O româncă a ajuns la închisoare în Spania din cauza unei erori judiciare

0
Publicat:

O româncă din Spania a petrecut șase zile în închisoare din cauza unei erori judiciare, aceasta fiind confundată cu o suspectă de comiterea unei infracțiuni.

Mirela Stoian a fost închisă pe nedrept Foto: Diaspora Madrid
Mirela Stoian a fost închisă pe nedrept Foto: Diaspora Madrid

Mirela Stoian (38 de ani), care locuiește în Almuñecar,  a reclamat furtul motocicletei sale în luna august, însă a ajuns într-o dubă în drum spre închisoare. 

Conform publicației Diaspora Madrid, Mirela Stoian lucrează ca bucătăreasă într-un bar de pe coasta din Granada. Ea are o fiică de 15 ani, și locuiește în Spania de 20 de ani. Din cauza unei erori judiciare, românca a petrecut șase zile încarcerată în închisoarea Albolote.

Aceasta a fost confundată cu o altă femeie, originară tot din România, căutată pentru furt. A fost un episod traumatizant din viața, mărturisește femeia.

Mirela a depus în prealabil o cerere de despăgubiri la Ministerul Justiției pentru situația în care s-a aflat fără să aibă vreo vină.

Eroare de calculator

Mirela povestește că s-a prezentat la sediul Gărzii Civile din Almuñécar pentru a denunța furtul motocicletei sale, însă a fost reținută și arestată. Ea a fost acuzată pe nedrept despre faptul că ar fi profitat de un permis de ieșire din închisoare în Palma de Mallorca, acuzație pe care românca nu a recunoscut-o.

Avocata Mirelei a declarat că datele personale ale clientei sale au fost incluse greșit în ordinul de arest. 

Avocata a reușit să-l contacteze pe avocatul care o asistase pe femeia căutată la vremea respectivă. În ciuda faptului că era în concediu, avocatul a coroborat informația și a confirmat că a fost o greșeală și că, clienta sa nu era Mirela Stoian pe care încercau să o încarcereze.

Pledoariile „de urgență” prezentate de ambii avocați pentru a încerca să stopeze situația au fost respinse. Autoritățile din Almuñécar au spus că trebuie să se conformeze hotărârii, iar românca a fost arestată și încarcerată la centrul penitenciar din Albolote (Granada).

Directorul centrului penitenciar a intervenit și el când și-a dat seama de eroare. Acesta a făcut demersuri la penitenciar și la Tribunalul din Palma de Mallorca. Un judecător și-a cerut scuze și a pus totul pe seama unei erori de calculator, spune avocata. Această eroare a constat în faptul că, în titlul sentinței (pentru furt) care a dus la condamnarea femeii la închisoare, au apărut datele clientei sale în locul celor ale inculpatei reale, care apăreau în corpul hotărârii.

S-a întâmplat ca – în acele zile – mama mea să vină din România să aibă grijă de fiica mea. Mama mi-a spus «o să ieși», dar eu îmi pierdusem speranța, pentru că există multe persoane nevinovate în închisoare“, a mărturisit Mirela.

Evenimente


Ultimele știri
Cele mai citite

Partenerii noștri