Video Momentul fatal în care o femeie moare lovită de o bucată de gheață, desprinsă de pe un bloc din Chiajna. Poliția a deschis dosar penal
0O femeie de 35 de ani a murit, după ce a fost lovită de o bucată de gheață desprinsă de pe un bloc din Chiajna.
Marți, 25 februarie, în jurul orei 14.03, polițiști din cadrul Poliției Orașului Chitila au fost sesizați prin 112, cu privire la faptul ca în dreptul unui imobil din localitatea Chiajna a căzut gheața și zăpada de pe un acoperiș provocând rănirea gravă a unei femei de 35 de ani.
Martorii spun că gheața s-a desprins de pe clădire și a lovit-o în plin pe femeie. Au fost alertate serviciile de urgență.
Reprezentanții ISU au intervenit cu o autospecială de prim-ajutor și descarcerare, respectiv un echipaj de terapie intensivă mobilă.
„În urmă cu scurt timp, am intervenit pentru acordarea primului-ajutor calificat, pe strada Rezervelor din localitatea Dudu, Chiajna, județul Ilfov, ca urmare a căderii unei bucăți de gheață peste o persoană. După evaluarea realizată la fața locului, medicul de pe echipajul SMURD a constatat decesul victimei”, a transmis ISU Ilfov.
În cauză a fost deschis dosar de urmărire penală în care se efectuează cercetări sub aspectul „săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, urmărirea penală fiind efectuată sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea”.
Potrivit legii, în cazul blocurilor, de întreținerea acoperișurilor trebuie să se ocupe administrațiile de locatari.
Administratorul Capitalei: Siguranța oamenilor trebuie să fie o prioritate
În urma tragediei, administratorul public al Capitalei, Lucian Judele a făcut un apel public către operatorii de salubritate, asociațiile de proprietari și administratorii de clădiri să curățe țurțurii.
„Regretăm tragicul incident care a avut loc astăzi, în urma căruia o femeie și-a pierdut viața după ce a fost lovită de o bucată de gheață căzută de pe acoperișul unui bloc. Este momentul să acționăm cu responsabilitate. Fac apel la toți operatorii de salubritate, la asociațiile de proprietari, administratorii de clădiri și la locuitorii Capitalei să curățe țurțurii de la streșini, inclusiv de la clădirile abandonate din proximitate, și gheața de pe trotuarul din fața locuinței, înainte ca acestea să devină un pericol pentru trecători. Siguranța oamenilor trebuie să fie o prioritate comună, iar printr-un efort colectiv putem evita alte evenimente nefericite”, a transmis Lucian Judele.
IGSU recomandă oamenilor atenție sporită
”În perioada asta ai voie să mergi cu nasul pe sus… dar nu din aroganță, ci ca să fii atent la bucățile de gheață care se pot desprinde de pe acoperișuri și fațade!
Evită să mergi prea aproape de clădiri!
Fii atent la zonele marcate ca periculoase!
𝗜̂𝗻𝗱𝗲𝗽𝗮̆𝗿𝘁𝗮𝗿𝗲𝗮 𝘇𝗮̆𝗽𝗲𝘇𝗶𝗶, 𝗴𝗵𝗲𝘁̦𝗶𝗶 𝘀̦𝗶 𝘁̦𝘂𝗿𝘁̦𝘂𝗿𝗶𝗹𝗼𝗿 𝗱𝗶𝗻 𝗳𝗮𝘁̦𝗮 𝗹𝗼𝗰𝘂𝗶𝗻𝘁̦𝗲𝗶 𝘀𝗮𝘂 𝗳𝗶𝗿𝗺𝗲𝗶 𝗻𝘂 𝗲𝘀𝘁𝗲 𝗱𝗼𝗮𝗿 𝗼 𝗱𝗮𝘁𝗼𝗿𝗶𝗲 𝗰𝗶𝘃𝗶𝗰𝗮̆, 𝗰𝗶 𝘀̦𝗶 𝗼 𝗼𝗯𝗹𝗶𝗴𝗮𝘁̦𝗶𝗲 𝗹𝗲𝗴𝗮𝗹𝗮̆!
Un moment de neatenție poate avea consecințe grave! Protejează-te și ai grijă de cei din jur!”, este recomandarea făcută de IGSU.