O cantitate de peste 3.000 de litri de apă minerală, ridicată din trei magazine din reţeaua Lidl din Bucureşti
0
O cantitate de peste 3.000 de litri de apă minerală a fost confiscată joi de poliţiştii din Bucureşti după ce au verificat trei magazine dintr-o reţea de hipermarketuri. Surse din Poliţie au declarat că în aceste unităţi, care aparţin lanţului Lidl, s-ar fi vândut apă minerală neînregistrată.
În urma unor controale care au avut loc joi în cele trei magazine, poliţiştii au identificat cantitatea totală de peste 3.000 de litri de apă minerală marca Saguaro, având specificată sursa de izvor situată într-o localitate din judeţul Covasna.
Poliţia Capitalei continuă cercetările pentru a stabili aspectele legate de provenienţa apei minerale comercializate, în sensul regăsirii sau nu pe lista apelor minerale recunoscute în România.
Potrivit etichetei, apa respectivă ar proveni din izvorul F3 Târgu Secuiesc, care nu află pe lista Autorităţii Naţionale pentru Resurse Minerale, au arătat sursele citate.
Pe de altă parte, într-o declaraţie oficială a reprezentanţilor hipermarketului, se arată că joi au avut loc controale de rutină în câteva magazine Lidl, aceste acţiuni având loc periodic, conform legislaţiei în vigoare.
„Menţionăm că apa minerală Saguaro provine din surse înregistrate şi nu a fost descoperită nicio neregulă cu privire la sursa apei, iar aceasta nu a fost retrasă", se arată în acelaşi comunicat.
Anchetatorii au verificat joi, împreună cu inspectorii Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor şi Inspectoratul Teritorial de Muncă, magazine Lidl de pe Şoseaua Liviu Rebreanu, Şoseaua Mihai Bravu şi Strada Fizicienilor, unde s-ar vinde apă minerală neînregistrată, potrivit Mediafax.
Apă minerală, restrasă de la vânzare de la magazine Lidl
Pe 5 mai, de la magazine Lidl a fost retrasă cantitatea de aproape 150.000 de litri de apă minerală care, conform inspectorilor de la Protecţia Consumatorilor, era îmbuteliată dintr-un izvor care nu află pe lista Autorităţii Naţionale pentru Resurse Minerale.
Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului (ANPC), Marius Dunca, declara atunci că apa provenea din izvorul F4 Roşu, care nu se află pe lista apelor minerale destinate comercializării.
În urma controalelor, reprezentanţii ANPC au dispus retragerea de la vânzare a 101.160 de litri, după ce reprezentanţii reţelei de hipermarketuri au scos de pe rafturi, din proprie iniţiativă, alţi 45.000 de litri de apă minerală.
Reprezentanţii Lidl arătau atunci că apa minerală Saguaro retrasă de pe piaţă după controalele ANPC nu prezintă probleme de calitate.
„Motivul pentru retragerea apei a fost etichetarea greşită privind descrierea sursei de îmbuteliere a apei. Putem confirma prin intermediul buletinelor de analiză puse la dispoziţie de producător, că apa minerală Saguaro de 2L nu prezintă probleme de calitate. Responsabil pentru informaţiile conţinute de etichetă şi procesul efectiv de etichetare este producătorul. Acesta din urmă a declarat că va remedia în cel mai scurt timp cu reprezentanţii ANPC neconcordanţele informaţiilor conţinute de etichetă", spuneau reprezentanţii Lidl.
Retailerul preciza că apa minerala Saguaro este furnizată de unul dintre primii trei producători de apă minerală din România.
Citeşte mai multe ştiri din aceeaşi temă:
În jur de 150.000 de litri de apă minerală au fost retraşi de la comercializare dintr-un lanţ de supermarketuri la nivel naţional, după ce inspectorii de la Protecţia Consumatorului au constatat că apa provenea dintr-un izvor neomologat, în urma unei reclamaţii depuse de un client. În replică, reprezentanţii Lidl au anunţat că au retras produsele şi susţin că a fost doar o problemă de etichetare, potrivit DIGI24.