Numărul celor care apelează la stomatolog a scăzut cu 20% faţă de anul trecut

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Numărul românilor care merg la stomatolog este de la an la an mai mic FOTO: Mediafax
Numărul românilor care merg la stomatolog este de la an la an mai mic FOTO: Mediafax

Numărul celor care solicită tratament dentar a scăzut cu 20% faţă de anul trecut, întrucât plafonul CNAS pentru aceste servicii este foarte redus, nici măcar copiii neavând gratuitate absolută, a declarat dr. Alexandru Brezoescu, director executiv la Uniunea Naţională a Asociaţiilor Stomatologice.

"Din păcate, numărul celor care solicită tratament dentar scade de la un an la altul, din cauza crizei. Sunt oameni care nici nu mai vin pentru un tratament complet, ci doar cât să-şi potolească durerea", a mai declarat Brezoescu, miercuri, la conferinţa de presă din deschiderea Congresului Internaţional de Medicină Dentară.

Cu acelaşi prilej, medicul a criticat faptul că, an de an, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) micşorează plafonul acordat medicilor stomatologi pentru tratamente, astfel că banii se termină "după două proteze".

"Din păcate, medicina dentară este cea mai vitregită. Alocaţia pe cap de locuitor este de 70 de bani pe an. CNAS alocă un plafon pentru tratamentelele dentare cabinetelor care sunt în contract cu Casa, în valoare de 1.000 de lei. Din aceşti bani, ar putea fi puse două proteze. Dacă nu sunt puse proteze, atunci banii ajung pentru tratarea câtorva carii simple, câteva extracţii şi cam atât", a mai spus Brezoescu.

În acest context, Uniunea Naţională a Asociaţiilor Stomatologice cere CNAS să încheie contract de asigurări de sănătate direct cu pacienţii, şi nu cu medicii.

  "Cred că este cazul ca pacienţii să încheie direct contract cu CNAS şi, astfel, fiecare om să ştie de ce servicii poate beneficia", a afirmat Brezoescu.

În Capitală, sunt 3.900 de medici stomatologi, dintre care mai puţin de 10 la sută, respectiv 300, au contract cu Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti. Potrivit medicilor, dacă toţi stomatologii ar încheia contract cu Casa, atunci plafonul alocat fiecărui cabinet ar ajunge, probabil, la doi-trei lei.

Totodată, în Bucureşti funcţionează 130 de cabinete stomatologice şcolare, banii alocaţi tratamentelor ajungând pentru mai puţin de 100.000 de copii, mai spun medicii.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite