Nicușor Dan i-a primit pe congresmenii americani la Baza Mihail Kogălniceanu. Președintele a luat masa alături de militari | adevarul.ro

Nicușor Dan i-a primit pe congresmenii americani la Baza Mihail Kogălniceanu. Președintele a luat masa alături de militari

Publicat:
Ultima actualizare:
0
1 live

Președintele Nicușor Dan s-a întâlnit, duminică, la Baza 57 Aeriană „Mihail Kogălniceanu”, cu o delegație a Congresului Statelor Unite ale Americii, condusă de Mike Rogers (R-Alabama), președintele Comisiei pentru Forțele Armate din Camera Reprezentanților a SUA, și Eric Sorensen (D-Illinois), membru al aceleiași comisii.

image
Foto: Administrația Prezidențială

În cadrul întâlnirii au fost discutate teme legate de securitatea regiunii Mării Negre și cooperarea dintre România și Statele Unite în domeniul apărării. Discuțiile au evidențiat importanța strategică a Mării Negre pentru securitatea transatlantică, precum și necesitatea consolidării descurajării colective și a rezilienței.

„A fost o plăcere să îi întâlnesc pe congresmanul Mike Rogers, președintele Comisiei pentru Forțele Armate din Camera Reprezentanților, și pe congresmanul Eric Sorensen, membru al comisiei, la Baza Aeriană Mihail Kogălniceanu (MK) — centrul prezenței militare americane în România și o expresie concretă a cooperării noastre în domeniul apărării și securității”, a scris președintele Nicușor Dan pe platforma X.

Șeful statului a transmis că România este pregătită să își asume un rol mai important în ceea ce privește propria apărare, prin creșterea angajamentelor și respectarea acestora.

„România este pregătită să își asume o parte mai mare din propria apărare — prin creșterea angajamentelor noastre și îndeplinirea acestora”, a transmis președintele.

Potrivit lui Nicușor Dan, în cadrul discuțiilor au fost abordate mai multe priorități ale Parteneriatului strategic dintre România și Statele Unite, fiind reafirmat angajamentul comun pentru dezvoltarea cooperării în domenii precum economia, industria de apărare, energia, infrastructura, mineralele critice și tehnologiile emergente.

„Consolidarea și extinderea prezenței economice și militare a SUA în România reprezintă o prioritate — pentru parteneriatul nostru bilateral, pentru securitatea regiunii Mării Negre și pentru unitatea Alianței Transatlantice”, menționează șeful statului.

După discuțiile cu delegația americană, Nicușor Dan a luat masa la popota bazei, alături de oficialii americani și de ministrul Apărării, Radu Miruță. Președintele a discutat, de asemenea, cu militarii americani aflați la baza de la Mihail Kogălniceanu și a făcut fotografii cu aceștia, potrivit imaginilor transmise de Administrația Prezidențială.

image
Foto: Administrația Prezidențială

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite