Muncitori români, ilegal în Republica Moldova
083 de cetăţeni români ar fi fost reţinuţi, recent, în Republica Moldova, pe motiv că lucrau ilegal la societatea "Ciment" din oraşul Rezina. Potrivit Biroului Migraţie şi Azil din cadrul
83 de cetăţeni români ar fi fost reţinuţi, recent, în Republica Moldova, pe motiv că lucrau ilegal la societatea "Ciment" din oraşul Rezina. Potrivit Biroului Migraţie şi Azil din cadrul Ministerului Afacerilor Interne de la Chişinău, cetăţenii români ar fi fost angajaţi de mai multe SRL-uri din Moldova cu care proprietara societăţii "Ciment", compania franceză "Lafarge", încheiase acorduri pentru a găsi muncitori calificaţi. Ministerul precizează însă că firmele respective au încălcat prevederi din Legea migraţiei, neavând autorizaţie de încadrare şi nici aprobarea organelor competente.
Conform comunicatului MAI, românii erau în Republica Moldova din decembrie 2006 şi lucrau ilegal ca sudori, montori, lăcătuşi, zidari, mecanici etc. Ei primeau 25 de euro pe zi şi un adaos de 300 de lei moldoveneşti (aproximativ 60 RON) pentru hrană şi cazare. Poliţia a întocmit dosare administrative în acest caz şi le-a înaintat instanţei. Conform legislaţiei, străinii care sunt prinşi că lucrează ilegal primesc amenzi de 600-800 de lei moldoveneşti (120-160 RON). Corina Vinţan, purtătorul de cuvânt al Ministerului român al Afacerilor Externe, a anunţat ieri că cei 83 de cetăţeni români care lucrau ilegal la societatea "Cimentul" din Rezina nu au fost arestaţi, ci se află în stare de libertate. Mai mult, Vinţan susţine, contrazicând informaţiile oferite de autorităţile moldovene, că nici nu s-a pus problema ca românii să fie reţinuţi.























































