Momentul în care un șofer traversează în viteză un Drum European, deși avea semnul STOP VIDEO

0
Publicat:

Un șofer, aflat pe un drum fără prioritate, a traversat cu viteză o șosea foarte circulată, deși avea semnul Stop. Momentul a fost filmat de camera de bord a unei mașini de Poliție, care se afla în zonă.

Manevra periculoasă a avut loc luni, 27 mai 2024, pe DE 584, din județul Brăila. O mașină aflată pe un drum fără prioritate a traversat cu viteză un Drum European, deși avea semnul Stop. Totul a fost filmat de camera de bord a unei mașini de Poliție.

„În această dimineață, 27 mai, în jurul orei 10:30, un echipaj al Serviciului Rutier, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe DE 584, a observat un vehicul ce se deplasa pe DJ 55A și care la intersecția cu DE 584 nu a respectat semnificația indicatorului STOP și a traversat drumul european, punând în pericol ceilalți participanți la trafic”, a transmis Poliția Brăila.

În scurt timp, polițiștii au oprit mașina. La volan se afla un bărbat, în vârstă de 52 de ani, din județul Prahova. 

Polițiștii au oprit mașina în trafic FOTO: Arhivă, Adevărul
Polițiștii au oprit mașina în trafic FOTO: Arhivă, Adevărul

„Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Șoferul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1.815 lei, iar ca măsură complementară, aceștia i-au reținut permisul de conducere pentru o perioadă de 60 de zile”, au mai precizat polițiști. 

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite