Moartea stupidă a unui român și a patru americani: au sfârșit intoxicați cu amoniacul scurs dintr-o cisternă răsturnată

0
Publicat:

Cinci oameni au murit vineri, 29 septembrie, pe o șosea din Ohio, într-un accident în care a fost implicată o cisternă încărcată cu 28.000 de litri de amoniac anhidru.

Zona apropiată de locul tragediei
Zona apropiată de locul tragediei

Autocisterna care transporta amoniu anhidru se deplasa vineri seară pe U.S. 40. La un moment dat, a virat la dreapta pentru a evita o coliziune, atunci când un alt vehicul a încercat să o depășească.

Cisterna s-a răsturnat și a lovit cârligul de remorcă al unui vehicul parcat în afara drumului. Cârligul a lăsat o gaură de 15 centimetri în cisternă, potrivit National Transportation Safety Board.

Substanța chimică este transportată ca lichid, dar când este expusă la aer devine un gaz care poate paraliza sistemul respirator.

Așa s-a întâmplat și cu cinci victime, printre care și un român, care au inhalat substanța toxică. Este vorba de Vasile Cricovan, de 31 de ani, din Chișinău, care „a murit în urma expunerii la amoniac anhidru la locul accidentului”, relatează NBC News.

Celelalte victime în accident au fost identificate ca fiind Kenneth Bryan, 34 de ani, din Teutopolis, Illinois, fiica lui Rosie Bryan, 7 ani, și fiul Walker Bryan, 10 ani, și Danny J. Smith, 67 de ani, din New Haven, Missouri.

Alte cinci persoane au fost transportate la spitale pentru tratament, după ce au fost expuse la substanța chimică.

În urma accidentului, aproximativ 500 de locuitori din Teutopolis au fost evacuați, pe o rază de 1,6 kilometri de la locul accidentului.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite