Miting şi marş pro-palestinian în Capitală
0Câteva sute de persoane au participat, sâmbătă, în Piaţa Universităţii din Bucureşti, la un miting de solidaritate cu poporul palestinian, ulterior plecând în marş până în Piaţa Victoriei, potrivit Agerpres.
Participanţii au purtat steaguri palestiniene şi au scandat lozinci precum: „Free Palestine", „O dorinţă sinceră: opriţi masacrul din Gaza", „Nu scuzaţi un genocid, veţi avea de suferit", „Palestina nu ceda, Gaza nu o vom lăsa", „Salvaţi copiii din Gaza", „Libertate", „Vrem dreptate".
„Opriţi genocidul în Gaza”
Unii dintre aceştia au avut tobe şi fluiere, iar alţii au afişat pancarte cu mesaje în limbile română şi engleză: „Opriţi genocidul în Gaza", „Libertate pentru poporul palestinian".
Manifestanții s-au adunat, în jurul orei 14, în Piaţa Universităţii - esplanada Teatrului Naţional Bucureşti, iar la ora 15,30 au plecat în marş spre Piaţa Victoriei.
Marșul s-a efectuat pe trotuar, pe traseul esplanada TNB - bulevardul Nicolae Bălcescu - bulevardul Gheorghe Magheru - Piaţa Romană - bulevardul Lascăr Catargiu - Piaţa Victoriei, unde protestul s-a încheiat în jurul orei 17.
Accesul la protest s-a făcut printr-un filtru al Jandarmeriei, iar manifestanţii au fost flancaţi pe traseu de jandarmi.