Ministerul Apărării: 2400 de militari francezi intră în România pentru exerciţiul DACIAN FALL 2025

0
0
Publicat:

Ministerul Apărării anunţă intrarea a 2400 de militari francezi în România, până la 30 septembrie, pentru a participa la exerciţiul multinaţional DACIAN FALL 2025, desfăşurat în poligoanele de instruire din ţară.

Militarii francezi vor traversa granița pe la Giurgiu. FOTO: Ministerul Apărării Naționale/Facebook
Militarii francezi vor traversa granița pe la Giurgiu. FOTO: Ministerul Apărării Naționale/Facebook

Ministerul Apărării informează că, în perioada următoare, vor avea loc deplasări de tehnică militară în cadrul exerciţiului DACIAN FALL 2025. Militarii francezi se vor afla în plus faţă de cei care fac parte din Grupul de Luptă NATO din Cincu și vor intra în România prin punctele de frontieră Giurgiu şi Vama Veche.

Dacă întâlniţi în drumul vostru sau vedeţi imagini pe reţelele de socializare cu convoaie militare, să ştiţi că acestea se îndreaptă către locaţiile de instruire şi se pregătesc pentru exerciţiu DACIAN FALL 2025”, se precizează într-o postare a MApN pe Facebook.

Exerciţiul se va desfăşura în poligoanele Cincu, Smârdan, Capu Midia, Babadag, Bogata, Alba Iulia, Hanu Conachi, Giarmata şi Cârţişoara, în perioada 20 octombrie – 13 noiembrie. Vor participa 5.000 de militari şi 1.200 de mijloace tehnice din zece state aliate: Belgia, Bulgaria, Franţa, Italia, Luxemburg, Macedonia de Nord, Polonia, Portugalia, România şi Spania.

Secvenţele de instruire vor avea loc atât pe teritoriul României, cât şi al Bulgariei.

Evenimente

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite