Minerii răniţi în explozia de la Uricani sunt în stare stabilă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Minerii răniţi în explozia de la Uricani au fost aduşi la spitale din Capitală FOTO Adevărul
Minerii răniţi în explozia de la Uricani au fost aduşi la spitale din Capitală FOTO Adevărul

Minerii răniţi în explozia de la Uricani, care au fost aduşi luni în Capitală, sunt în stare stabilă dar sunt intubaţi, doi dintre ei fiind internaţi la Spitalul de Arşi şi al treilea la Spitalul Bagdasar Arseni.

Concret, celor doi ortaci de la Spitalul de Arşi li s-au toaletat rănile. Unul dintre aceştia are arsuri pe 40% din suprafaţa corpului, iar cel de-al doilea, pe 10%, ambii având căile aeriene afectate.

Cel de-al treilea rănit, internat la Spitalul 'Bagdasar-Arseni', este şi el intubat, urmând a i se face pe parcursul zilei de marţi o bronhoscopie.

Un miner şi-a pierdut viaţa în deflagraţia care s-a produs luni dimineaţă pe o galerie a minei Uricani, din Valea Jiului, exploatarea subterană fiind în procedură de închidere.

Cei trei mineri răniţi în explozie au între 43 şi 52 de ani, au anunţat oficialii de la Mina Uricani. Potrivit unui comunicat de presă, accidentul s-a produs în jurul orei 07.00, în timp ce o echipă formată din patru lucrători muncea la amenajarea unui plan înclinat, care făcea legătura dintre suprafaţă şi orizonul 500. 

Dosar penal deschis de Judecătoria Petroşani

Un dosar penal a fost deschis ulterior de Judecătoria Petroşani, la faţa locului mobilizându-se o echipă de poliţişti, reprezentanţi ai Inspectoratului Teritorial de Muncă şi salvatori. Coordonarea este asigurată, potrivit Parchetului Curţii Supreme, de un procuror criminalist specializat în domeniu. 

În primă instanţă, reprezentanţii Inspectoratului Teritorial de Muncă Hunedoara au menţionat că explozia s-a produs din cauza inversării fluxului de aeraj. Cu alte cuvinte, în loc să intre aerul în mină, acesta ieşea iar pe acest loc s-a produs o aprindere de metan. 

„Starea celor trei mineri răniţi la Uricani este mai gravă decât s-a crezut în urma evaluării iniţiale”, spunea ieri medicul Raed Arafat, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă.

Vă recomandăm să citiţi şi:

Tragedia care închide Mina Uricani, după şapte decenii: un miner mort şi trei răniţi grav în urma exploziei din subteran

Un miner a murit, iar alţi trei au fost grav răniţi, în urma exploziei înregistrate luni dimineaţa în Mina Uricani. Tragedia care pecetluieşte soarta exploatării aflate în proces de închidere a fost al doilea accident grav de muncă petrecut în luna octombrie, după cel din Mina Lupeni, soldat cu doi morţi.

Explozie la Mina Uricani. Un miner a murit şi alţi trei au fost răniţi. Raed Arafat: „Au arsuri pe 50% din suprafaţa corpului şi arsuri de căi aeriene”

Un miner a murit şi alţi trei au fost răniţi într-o explozie care a avut loc luni dimineaţă la Mina Uricani. Cei trei răniţi au fost transportaţi iniţial la Spitalul de Urgenţă Petroşani, dar starea lor este mai gravă decât s-a crezut iniţial şi sunt transferaţi cu elicopter SMURD la Spitalul de Arşi şi la Spitalul Bagdasar Arseni din Capitală. Doi dintre ei au, pe lângă arsuri grave pe corp, şi arsuri de căi aeriene.

Dezastrul ecologic de la Certej în imagini şi mărturii cutremurătoare. Avalanşa de steril a ucis aproape 100 de oameni

Se împlinesc 46 de ani de la catastrofa de la Certej. În dimineaţa zilei de 30 octombrie 1971, barajul iazului de steril de la marginea localităţii miniere s-a rupt iar avalanşa de mîl toxic a ucis 89 de oameni şi a rănit alţi aproape 100, majoritatea dintre victime fiind copii.

Evenimente

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite