Maşina condusă de fostul socru al lui Mihail Bălăşescu, abandonată în Buşteni. Acesta a fost dat în urmărire internaţională
0Maşina condusă de fostul socru al lui Mihail Bălăşescu, principalul suspect de uciderea acestuia, a fost găsită abandonată, luni dimineaţă, în Buşteni. Acesta a fost dat în urmărire internaţională. La începutul lunii septembrie, fostul secretar general al PNL a fost găsit mort într-un apartament din Bragadiru.
UPDATE Poliţiştii au extins căutările fostului socru al lui Mihail Bălăşescu dincolo de graniţele ţării, după ce, începând cu data de 4 septembrie a fost căutat, fără succes, pe teritoriul României. Măsura vine ca urmare a unei decizii a Tribunalului Bucureşti.
Potrivit unor surse din Poliţie, autoturismul avea roţile din spate dezumflate, arată Mediafax.
Maşina a fost găsită pe Strada Telecabinei din Buşteni, unde, martorii precizând că ar fi abandonată de trei zile.
Autoturismul folosit de George Adrian Epaminonda Burchel, fostul socru al lui Mihail Bălăşescu, îi aparţinea acestuia din urmă, revenindu-i în urma partajului.
Avocata care l-a reprezentat pe Mihail Bălăşescu în procesul de partaj susţine că fostul secretar adjunct al PNL depusese mai multe plângeri la Poliţie împotriva fostei sale soţii şi a rudelor acesteia, care l-ar fi urmărit.
Avocata Lidia Cernătescu declarat, pe 5 septembrie, că un conflict între Mihail Bălăşescu şi fosta sa soţie Ana Maria Burchel a pornit după ce fostul secretar general adjunct al PNL a primit în urma partajului o maşină. Autoturismul era însă folosit de fostul socru al lui Bălăşescu.
„De la pronunţarea partajului de către Judecătoria Sectorului 5 era urmărit. Doamna Burchel i-a pulverizat spray lacrimogen în faţă şi a fost internat în spital. Sora dumneaei şi iubitul acesteia l-au urmărit. Am depus plângeri la Secţia 1 Poliţie, atât pe numele fostei soţii, cât şi pe numele surorii acesteia şi al iubitului ei. Domnul Bălăşescu trebuia să vină la cabinet pentru a completa plângerile, dar nu m-a mai sunat”, preciza atunci Lidia Cernătescu, avocata care l-a reprezentat în procesul de partaj pe Mihail Bălăşescu.
Potrivit avocatei, pe 31 august, Mihail Bălăşescu a sunat-o şi i-a spus că fostul socru l-a chemat pentru a-i da maşina, dar ea l-a sfătuit să nu meargă după autoturism.
Fostul socru, arestat în lipsă
Tribunalul Ilfov a decis, pe 9 septembrie, emiterea unui mandat de arestare în lipsă pe numele lui George Adrian Epaminonda Burchel, fostul socru al lui Mihail Bălăşescu, el fiind acuzat că l-a ucis, în noaptea de 3 spre 4 septembrie, pe fostul secretar adjunct al PNL.
Instanţa a analizat probele anchetatorilor şi a decis să emită un mandat de arestare preventivă în lipsă în cazul lui Burchel, el nefiind găsit de autorităţi după ce l-ar fi ucis pe fostul său ginere.
Mihail Bălăşescu, fost secretar general adjunct al PNL, a fost găsit mort, pe 4 septembrie, în apartamentul fostului său socru din Bragadiru, judeţul Ilfov.
Potrivit procurorilor, în noaptea de 3 spre 4 septembrie, în timp ce se afla în locuinţa sa din oraşul Bragadiru, George Burchel l-a lovit de mai multe ori pe fostul său ginere, Mihail Bălăşescu, cu o vază în cap şi l-a sugrumat cu cinci coliere din plastic, acte ce au dus la moartea fostului secretar adjunct al PNL.
„Conform concluziilor provizorii medico-legale moartea lui Bălăşescu Mihail Marius a fost violentă şi s-a datorat asfixiei mecanice prin ştrangulare.Victima prezenta şi o serie de leziuni traumatice (plăgi contuze epicraniene şi la nivelul feţei, fractură nazală, hematoame, echimoze, excoriaţii) care s- au putut produce prin lovirea cu un corp dur, cu puţin timp anterior decesului în contextul procedurii ştrangulării", se arată în referatul cu propunerea de arestare preventivă a lui Burchel.
Potrivit unor surse judiciare, fostul socru ar fi lăsat un bilet unei rude în care anunţa că îl va omorî pe Bălăşescu şi că după aceea nu va fi de găsit.
Mihail Bălăşescu a fost secretar general adjunct al PNL în perioada în care Crin Antonescu a fost preşedintele partidului.
Mai multe ştiri pe aceeaşi temă:
Procurorii ilfoveni au dispus arestarea în lipsă a lui George Adrian Epaminonda Burchel, fostul socru al ex-secretarului general al PNL Mihail Bălăşescu. Acesta este acuzat de omor, fiind principalul suspectat de moartea lui Bălăşescu. Procurorii precizează că acesta din urmă a fost lovit cu o vază în cap, după care a fost sugrumat.
Criminalul liberalului Mihail Bălăşescu, de negăsit
Poliţiştii din toată ţara îl caută pe criminalul care l-a ucis, la sfârşitul săptămânii trecute, pe fostul secretar general adjunct al PNL, Mihail Bălăşescu. Principalul suspect este George Epaminonda Burchel, fostul său socru, tatăl ultimei sale soţii. De altfel, trupul neînsufleţit a fost găsit chiar în apartamentul acesteia din comuna Bragadiru, Ilfov. Tot acolo, anchetatorii au găsit şi un bilet în care suspectul îşi anunţa crima.
Mihail Bălăşescu, fost secretar general adjunct al PNL, găsit mort într-o locuinţă
Fostul secretar general adjunct al PNL, Mihail Bălăşescu, a fost găsit mort, vineri seară, într-o locuinţă din judeţul Ilfov. Prima ipoteză este că a fost ucis, principalul suspect căutat de poliţişti fiind o rudă a uneia dintre fostele soţii ale bărbatului.