„Mâinile AUR sunt pătate de sânge”. Muraru cere pedepse mai dure după ce un nepalez a fost bătut până la comă în Cluj
0Vicepreședintele PNL, Alexandru Muraru, a anunțat luni, 1 septembrie, că va solicita Guvernului adoptarea unei Ordonanțe de Urgență prin care infracțiunile comise din motive xenofobe, rasiste sau extremiste să fie pedepsite mai aspru. Anunțul parlamentarului vine după ce un cetățean nepalez a fost bătut până la comă în Cluj, cu o bucată de lemn.

Incidentul a avut loc pe 26 august, pe o stradă din Cluj-Napoca, când muncitorul nepalez, care ar fi acostat două minore, a fost bătut crunt de fratele uneia dintre fete. Agresorul, în vârstă de 18 ani, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.
Potrivit judecătorilor, victima a suferit mai multe leziuni la nivelul capului, spatelui și picioarelor, care necesită între 40 și 45 de zile pentru vindecare, însă nu este cert dacă bărbatul va supraviețui.
„Atacul de la Cluj, de o ferocitate rar întâlnită, nu este un accident”
În acest context, deputatul PNL a declarat „toleranţă zero faţă de extremism şi anunţă un plan de măsuri de urgenţă pentru a opri spirala violenţei xenofobe, instigată direct de retorica toxică a partidului AUR.”
În comunicat este amintit și de plângerea depusă de Alexandru Muraru împotriva deputatului AUR Dan Tănasă, în care îl acuză de incitare la ură și discriminare, pornind de la recentul caz de agresiune împotriva unui livrator străin în București. Agresorul, care l-a lovit pe neaşteptate cu pumnul și i-a strigat să „se întoarcă în țara lui”, a fost reținut de un polițist aflat în timpul liber, iar ulterior Judecătoria Sectorului 2 a dispus arestarea sa preventivă pentru 30 de zile.
„Atacul de la Cluj, de o ferocitate rar întâlnită, nu este un accident, ci o consecinţă previzibilă şi tragică a campaniei de ură propagate de liderii AUR. Acesta vine în aceeaşi zi cu un alt atac la Bucureşti şi la scurt timp după ce am depus plângere penală împotriva deputatului Dan Tănasă pentru incitare la ură. De la îndemnuri la boicot şi scandări xenofobe, s-a ajuns la pumni, iar acum, la bâte şi la o victimă care se luptă între viaţă şi moarte. Scara violenţei a urcat la un nivel care reprezintă o ameninţare directă la siguranţa naţională”, se arată în comunicatul transmis de PNL Iași.
Muraru: „Partidul AUR are, moral, mâinile pătate de sângele acestui om”
În continuare, liberalul a afirmat că „sângele acestui om nevinovat este şi pe mâinile celor care, din Parlamentul României, au incitat la ură”.
„Ce s-a întâmplat la Cluj este o oroare care pătează imaginea României şi ne arată faţa hidoasă a extremismului. Acest act de o bestialitate rară nu este un incident izolat. Este rezultatul direct al campaniei de ură, xenofobie şi dezumanizare orchestrată de liderii AUR, care de luni de zile otrăvesc spaţiul public.
Să fie clar: sângele acestui om nevinovat este şi pe mâinile celor care, din Parlamentul României, au incitat la ură. Partidul AUR are, moral, mâinile pătate de sângele acestui om. Să nu mai auzim scuzele ridicole că postările lor nu au legătură cu violenţa stradală; ba da, au legătură directă, sunt combustibil pentru ură”, a declarat deputatul Alexandru Muraru.
În acest sens, în calitate de parlamentar, acesta a anunțat că va iniția un pachet legislativ de urgenţă, „un veritabil «Cod roșu împotriva extremismului», care va conţine doi piloni principali:”
„1. Voi solicita de urgenţă Guvernului României adoptarea unei Ordonanţe de Urgenţă pentru modificarea Codului Penal, astfel încât motivarea xenofobă, rasistă sau extremistă să devină circumstanţă agravantă specială pentru toate infracţiunile contra persoanei, cu pedepse semnificativ mai mari.
2. Sancţiuni financiare drastice pentru partidele care incită la ură: Voi depune o iniţiativă legislativă de modificare a Legii nr. 334/2006 privind finanţarea partidelor politice, prin care subvenţia de la bugetul de stat să fie suspendată sau redusă drastic pentru orice partid politic ai cărui lideri sau membri sunt condamnaţi definitiv pentru infracţiuni de incitare la ură şi discriminare (Art. 369 Cod Penal). Banii publici nu pot finanţa ura şi violenţa.”
În încheiere, deputatul lansează un apel către „toate forţele politice pro-europene şi la întreaga societate civilă să se alăture acestui demers”.
„Este momentul zero. Nu mai putem asista pasivi cum România este împinsă spre haos de nişte extremişti iresponsabili. Fac un apel la toate forţele politice pro-europene şi la întreaga societate civilă să se alăture acestui demers şi să spunem un nu hotărât extremismului. România este şi trebuie să rămână o ţară sigură, europeană şi tolerantă,” a concluzionat Alexandru Muraru.