Laura Codruța Kovesi, în Ucraina: „În timp de război, corupția este trădare“

0
Publicat:

Procurorul-șef european, Laura Codruța Kovesi, a participat la conferința United4Justice, la Lviv. Cu această ocazie, s-a întâlnit cu președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski.

Laura Codruța Koveși și Volodimir Zelenski FOTO Twitter European Public Prosecutor’s Office
Laura Codruța Koveși și Volodimir Zelenski FOTO Twitter European Public Prosecutor’s Office

Laura Codruța Kovesi a spus că este un privilegiu să se afle în Ucraina. „Aș dori să le mulțumesc gazdelor noastre, bărbații și femeile libere din Ucraina, pentru că ne apără pe toți cu puterea voinței lor. Întâlnirile ca aceasta contribuie la formarea unei înțelegeri comune a situației. Prietenii noștri ucraineni au puterea de voință necesară, dar puterea rezistenței lor la agresiunea rusă depinde în mare măsură de sprijinul nostru. Una este să îl declarăm și alta este să îl oferim. Una este să ne exprimăm solidaritatea și alta este să exprimăm o soartă comună”, a afirmat Codruța Kovesi.

Procurorul-șef european spune că adevăratul obiectiv al agresorilor nu este câștigarea teritorială, ci împărțirea Europei în sfere de influență, ceea ce ar însemna sfârșitul integrării europene: „Nu doar pentru că viețile ucrainenilor sunt sacrificate pentru ca noi, ceilalți, să trăim în pace. Nu doar pentru că, dacă Ucraina cade, Rusia nu se va opri. Nu doar pentru că adevăratul obiectiv al agresorilor nu este. Sunt aici pentru a lua poziție, alături de voi, împotriva noului avatar al răului radical”, a afirmat Codruța Kovesi.

Ea a menționat că Parchetul European poate ajuta autoritățile ucrainene în cadrul investigațiilor privind fraudele care afectează interesele financiare ale UE. „În timp de război, corupția este trădare. Noi doi avem aceeași înțelegere a ceea ce este în joc. Mențineți încrederea cu consecvență în lupta împotriva corupției. Am stabilit deja un cadru pentru o cooperare eficientă. Suntem pe deplin aliniați“. 

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite