Judeţ cu judeţ: Cei 500 de deţinuţi de la Penitenciarul Bistriţa şi-au donat raţia de pâine sinistraţilor din Moldova

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O femeie din Ialomiţa s-a sinucis cu Furadan, după modelul Mădălinei Manole. Traficul rutier se închide în Cetate pe parcursul Festivalului Medieval de la Sighişoara, care are loc în acest weekend. Un băieţel de doi ani din judeţul Olt a murit după ce a înghiţit un balon dezumflat. Un fost subprefect de Gorj a fost trimis în judecată, acuzat de corupţie.

ALBA. Crescătorii de animale îşi vor vinde animalele în târguri la licitaţie, la fel cum se întâmplă în vestul Europei. Noua procedură a fost pusă la punct, ieri, printr-un protocol semnat de Consiliul Judeţean cu mai multe consilii locale şi cu asociaţii profesionale.

ARAD. Un băieţel de un an şi şapte luni, din Nădlac, a fost la un pas de moarte după ce a înghiţit o baterie. Copilul a fost plimbat prin spitale din ţară şi din Ungaria însă nu a putut fi operat din lipsă de aparate sau de medici. El a fost salvat la Cluj-Napoca.

ARGEŞ. Peste 400 de locuri noi de parcare vor fi disponibile în centrul Piteştiului de luna viitoare. Tot până atunci vor fi terminate şi lucrările de asfaltare la Podul Viilor, pe drumul care face legătura între Piteşti şi Câmpulung Muscel.

BACĂU. Traficanţi de ţigări sub aripa poliţiştilor. Ionel Mirica, adjunctul Inspectoratului de Poliţie Judeţean, şi Lucian Nastasiu, şeful Poliţiei Târgu Ocna, sunt suspectaţi că ar fi protejat contrabandişti.

BIHOR. Trei persoane acuzate că au pus pe picioare o „fabrică" de cannabis în Batăr au fost trimise ieri în judecată. Timy Bosman (37 de ani), cetăţean belgian, Ionel Abrudan (53 de ani) şi Pavel Romocea (55 de ani) din Oradea sunt acuzaţi de trafic de droguri şi cultivare de cannabis.

BISTRIŢA-NĂSĂUD. Deţinuţii şi-au donat pâinea sinistraţilor. Cele circa 500 de persoane încarcerate în Penitenciarul Bistriţa au renunţat la porţia de pâine, dintr-o zi, pentru a contribui la un transport umanitar cu hrană şi îmbrăcăminte destinat sinistraţilor din Moldova.

BRAŞOV. Un bărbat şi-a ucis soţia şi a ascuns cadavrul într-un câmp pe drumul dintre Braşov şi Tărlungeni. Criminalul a fost prins miercuri seară, la câteva zile după comiterea faptei. Poliţiştii au catalogat acest caz „Elodia doi".

BRĂILA. Zeci de poliţişti şi jandarmi au descins ieri simultan în 22 de locuinţe ale unor interlopi din Brăila şi au reţinut 12 persoane. Ei sunt suspectaţi de implicare în tentativa de ucidere a omului de afaceri Ilie Paraschiv din weekendul trecut.

BOTOŞANI. Sinistraţi în containere, dar cu străzi pavelate. Edilii din Dorohoi, oraşul măturat de ape în urmă cu trei săptămâni, împrumută 4 milioane de lei ca să modernizeze un bulevard. În tot acest timp, 470 de familii  locuiesc în containerele de plastic de la marginea oraşului şi vor trebui să-şi construiască singure locuinţele cu materiale primite de la Guvern.

BUZĂU. Primarii nu ştiu să ia banii de la UE. Dintre cele 46 de primării care au depus proiecte pentru finanţări europene destinate dezvoltării rurale, doar una singură, Cătina, a avut dosarul complet şi a reuşit să întrunească punctajul necesar aprobării.

CARAŞ-SEVERIN. În Fondul Solidaritatea s-a depus un ban. Suma a fost donată ieri de reşiţeanul Victor Nafiru. Contul a fost deschis acum o lună.

CĂLĂRAŞI. Spitalul Judeţean are datorii de 8 milioane de lei. Furnizorii de medicamente şi materiale sanitare ameninţă că, dacă datoriile nu vor fi achitate, vor refuza să mai onoreze comenzile.

CLUJ. În ciuda creşterii taxei de şcolarizare cu circa 10%, care a ajuns astfel la 8.100 de lei, în acest an, concurenţa la Medicină a fost cea mai mare din ultimii 6 ani - 2,5 de candidaţi pe un loc. Oficialii universităţii susţin că tinerii sunt atraşi de perspectiva unui loc de muncă în străinătate.

CONSTANŢA. Protest al artiştilor de la Operă. Aproximativ 100 de foşti angajaţi ai Teatrului „Oleg Danovski", unii dintre ei îmbrăcaţi în costume de scenă, au protestat faţă de decizia de restructurare a instituţiei.

COVASNA. Controale la mucul de ţigară. Primăria Sfântu-Gheorghe, în colaborare cu poliţiştii locali, comunitari şi jandarmii, amendează de luni parcările ilegale şi aruncatul de gunoaie sau mucuri de ţigară pe jos.

DÂMBOVIŢA. Două persoane în vârstă de 49, şi respectiv 44 de ani, soţ şi soţie, au murit, ieri seară, după ce au fost loviţi de un fulger. Cei doi, din localitatea Slobozia Moară, se aflau la muncile agricole, pe câmp.

DOLJ. Unicul post titularizabil în Craiova la Limba şi literatura română, în Colegiul „Constantin Brâncuşi", a pus pe jar câţiva dintre candidaţi. Un dascăl a reclamat că o fişă greşită a fost luată în calcul pentru validare.

GALAŢI. Numărul celor care donează sânge la Galaţi a crescut cu 50% în ultimele 3 luni, ajungându-se la peste 90 de donatori pe zi. Cei mai mulţi susţin că vin pentru cei 60 de lei primiţi la fiecare donare.

GIURGIU. Administraţia locală a comunei Bolintin-Deal vrea să atribuie, printr-o licitaţie deschisă, un contract pentru asfaltarea mai multor străzi, estimat la peste 8 milioane de euro.

GORJ. Fost subprefect, trimis în judecată. Lelioara Deaconu este acuzată de procurorii DNA de corupţie, alături de alţi 6 funcţionari. Fostul oficial neagă acuzaţiile.

Harghita. Complexul ,,Balu" va fi inaugurat la 24 iulie, în staţiunea Harghita Băi. Parcul este situat la o altitudine de 1.400 de metri, are condiţii foarte bune de cazare, iar mâncarea este ca „la mama acasă". Turiştii învaţă aici cum să manevreze echipamentul de alpinism, iar pentru cei mai activi au fost amenajate terenuri de sport şi un traseu cu obstacole.

HUNEDOARA. 20 de militanţi ai organizaţiei ecologiste Agent Green, costumaţi în piei de urs, au blocat ieri DN 66 A, în zona Câmpuşel. Ei sunt nemulţumiţi de continuarea construcţiei şoselei care leagă judeţul Hunedoara de Caraş-­Severin, prin masivul Retezat. Protestatarii cer oprirea lucrărilor care distrug ecosistemul.

IALOMIŢA. Încă o sinucidere stil Mădălina Manole. La câteva zile de la primul caz de suicid după modelul artistei petrecut în Ialomiţa, Gherghina Udrescu (40 de ani) din comuna Bărcăneşti s-a omorât în această săptămână tot cu Furadan.

IAŞI. Viitorii studenţi la Facultatea de Mecanică din cadrul Universităţii „Gh. Asachi" sunt atraşi cu un roadster. Proiectul de licenţă al unor tineri absolvenţi a fost expus în faţa unităţii de învăţământ pentru a-i determina pe tineri să urmeze cursurile de la Mecanică.

ILFOV. Academia Oamenilor de Ştiinţă din România va avea un sediu şi o bibliotecă în Otopeni, pe Şoseaua Bucureşti-Ploieşti. Terenul cu o suprafaţă de 4.400 de metri pătraţi a fost transferat din administrarea Ministerului Apărării Naţionale Academiei.

MARAMUREŞ. Referendum pentru cianuri. Băimărenii decid, duminică, dacă în  municipiu se va pune punct sau nu utilizării tehnologiilor miniere pe bază de cianură, precum şi activităţilor de extracţie a plumbului.

MEHEDINŢI. Italienii vor să restaureze vestigiile din judeţ. Reprezentanţii unor firme specializate din Peninsulă au fost şocaţi să vadă că piciorul Podului lui Traian a fost cârpit cu ciment şi s-au oferit să refacă monumentele istorice din Mehedinţi cu bani europeni.

MUREŞ. Traficul rutier se închide cu ocazia Festivalului de la Sighişoara. Turiştii care vor să meargă în weekend la eveniment, trebuie să ştie că accesul autovehiculelor în perimetrul Cetăţii va fi interzis.

NEAMŢ. Drumarii Primăriei Piatra Neamţ au cerut falimentul. Societatea administrată de municipalitate are datorii de 17 milioane de lei, iar pentru că nu le poate achita a cerut la Tribunal intrarea în insolvenţă.

OLT. Un băieţel de 2 ani din Brebeni a murit miercuri-seară după ce s-a înecat cu un balon. Dragoş Buşcă, tatăl lui Ionuţ Alberto, susţine că Salvarea a ajuns după mai bine de 30 de minute de când a fost chemată.

PRAHOVA. Părinţii Mădălinei Manole au angajat un avocat pentru a obţine custodia nepotului lor şi o parte din bunurile care  au fost achiziţionate în timp de solistă.

SATU MARE. Două fetiţe de 10 respectiv 13 ani şi bunicul lor de 71 de ani au murit, în ultimele cinci zile, intoxicate cu ciuperci. Alte patru persoane sunt în spital tot din această cauză.

SĂLAJ. Medic de familie sancţionat cu interdicţia de a da concedii. Angajaţii Casei de Asigurări de Sănătate au constatat că Monica Seichei-Silaghi a dat concedii unor persoane pe care nu le-a consultat.

SIBIU. Un angajat al Direcţiei de Asistenţă Socială Sibiu este cercetat pentru modul în care a acordat certificate de handicap. 211 dosare vor fi reverificate.

SUCEAVA. Nici anul acesta studenţii de la Universitatea „Ştefan cel Mare" nu vor avea parte de campus. Investia se ridică la câteva milioane de euro pentru 1.500 de locuri de cazare, iar conducerea universităţii spune că nu a făcut rost de fonduri.

TELEORMAN. Şefii instituţiilor publice vor fi amendaţi cu sume cuprinse între 500 şi 3.000 de lei, dacă nu deleagă gestionarea colectării selective a deşeurilor unui angajat sau unui terţ.

TIMIŞ. Singurul festival din ţară dedicat artei ţigăneşti a început aseară la Timişoara. Pe scena „International Romani Art Festival" vor urca artişti din 11 ţări din lume, dar vor avea loc şi workshop-uri, expoziţii foto, dezbateri şi chiar un târg al meşteşugarilor.

TULCEA. Ieri a început la Sfântu Gheorghe Festivalul de Muzică Electronică „Delta Music Fest". Manifestarea are loc în campingul Delfin, iar intrarea este liberă.

VASLUI. 350 de bebeluşi vor fi vaccinaţi în următoarele săptămâni împotriva hepatitei B. Micuţii au stat neimunizaţi timp de o lună, după ce toate spitalele din judeţ au epuizat stocurile de ser.

VÂLCEA. Şase comune, vegheate de câte un singur poliţist. Localităţile Bărbăteşti, Gheoroiu, Lăcusteni, Oteşani, Stroeşti şi Berislăveşti au câte un agent, deşi minimul necesar este de trei.

VRANCEA. Focşaniul pierde 15 milioane de euro pentru că nu are sprijin guvernamental. 13 proiecte eligibile de renovare a mai multor şcoli şi cartiere din oraş nu pot fi accesate deoarece administraţia locaă nu poate acoperi cofinanţarea de 2%.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite