Iohannis, comparat cu Obama şi Kennedy, în presa internaţională: „Este un altfel de politician“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Presa internaţională a redat, duminică, detalii de la ceremonia de învestire a noului preşedinte al României, Klaus Iohannis, dar a vorbit şi despre angajamentele sale pentru următorii cinci ani de mandat.

„Klaus Iohannis a câştigat în mod surprinzător alegerile din noiembrie, în faţa premierului de stânga, Victor Ponta”, precizează agenţia de presă care adaugă că fostul edil al Sibiului a promis că va fi un „preşedinte care uneşte” şi a spus că în curând va chema toate partidele la consultări, scrie Reuters, care menţionează angajamentele noului preşedinte român privind lupta împotriva corupţiei, întărirea instituţiilor statului şi construirea unei naţiuni puternice. Tema corupţiei este accentuată de Reuters încă din titlul articolului în cauză.

Pe de altă parte, Associated Press, menţionează că noul preşedinte pare a avea un stil de conducere diferit de cel al lui Traian Băsescu, politician considerat „combativ”.

„Atipic pentru scena politică din România, un etnic german care vorbeşte lent, fost primar al Sibiului, refuză să ia parte la scandaluri şi atacuri la persoană. El promite relaţii bune cu Statele Unite, Uniunea Europeană şi, în special, cu Germania”, scriu cei de la  Associated Press.

BBC reia tema preşedintelui care a promis în discursul de învestitură să lupte împotriva corupţiei şi să construiască o naţiune puternică.

„Comparabil, în opinia unor români, cu Barack Obama sau John F. Kennedy, (n.r. Klaus Iohannis). Este un altfel de politician. Provine din rândurile minorităţii germane şi poate tocmai acesta este motivul pentru care foarte mulţi români l-au sprijinit în această victorie surprinzătoare. Este învestit într-o ţară în care preşedintele este mai mult decât un simbol, deţine, alături de Parlament, un control important asupra politicii interne, şi mai ales a politicii externe. Aşa că avem parte de o zi deosebită în istoria modernă a României”, a relatat Nick Thorpe, jurnalist BBC. De asemenea, vorbeşte de acesta ca despre un om care dă dovadă de independenţă în gândire.

La rândul lor, britanicii de la „The Guardian” susţin că Iohannis urmăreşte să facă din România „o naţiune puternică”, în timp ce Deutsche Welle aduce în discuţie una din promisiunile noului preşedinte: întărirea instituţiilor statului.

Mari speranţe pentru o schimbare de direcţie în România", titrează şi jurnaliştii de la cotidianul german „Frankfurter Algemeine Zeitung”, care amintesc şi despre faptul că, în discursul susţinut în Parlament, Klaus Iohannis a vorbit despre mai multe reforme în domenii precum cel al educaţiei, sănătăţii şi cel al pensiilor.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite