Inspecţia Judiciară, sesizată cu privire la afirmaţiile premierului Victor Ponta legate de justiţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Livia Stanciu, şefa Curţii Supreme FOTO Adevărul
Livia Stanciu, şefa Curţii Supreme FOTO Adevărul

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a decis sesizarea Inspecţiei Judiciară, pentru ca a fi făcute verificări cu privire la apărarea independenţei sistemului judiciar, după ce premierul Victor Ponta a făcut mai multe declaraţii referitoare la actul de justiţie, în cadrul unei emisiuni.

"Ca urmare a afirmaţiilor domnului Victor Ponta, prim ministru al României, emise în spaţiul public în cadrul emisiunii 'Ora de vârf', difuzată de postul de televiziune România TV în data de 1 iunie 2015, cu începere de la ora 20.31, conducerea Consiliului Superior al Magistraturii a sesizat Inspecţia Judiciară în vederea efectuării de verificări cu privire la apărarea independenţei sistemului judiciar", arată CSM, într-un comunicat de presă, transmis marţi.

Şefa Curţii Supreme, Livia Stanciu, declarase înainte de a participat, marţi, la şedinţa plenului Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), că se impune sesizare IJ.

“Dacă s-a făcut o astfel de declaraţie de către premier, CSM are posibilitatea de a sesiza Inspecţia Judiciară pentru a vedea dacă prin aceste afirmaţii s-a adus sau nu atingere independenţei sistemului judiciar”, a afimat Livia Stanciu, citată de Agerpres.

Atac la Justiţie

Premierul Victor Ponta a susţinut, luni, că în partidul pe care îl conduce există o stare de nemulţumire cauzată de condamnarea lui Liviu Dragnea la un an cu suspendare în dosarul “Referendumul”, decizia Justiţiei fiind consideră “nedreaptă”.

“Este tensiune în PSD, bineînţeles că este, pentru că noi am guvernat şi guvernăm şi la nivel central, guvernăm şi la nivel local. După chestia asta absolut nedreaptă cu condamnarea lui Dragnea, că am făcut referendum, de parcă l-a făcut Dragnea singur, dar l-am făcut toţi. Aţi văzut ce păţesc ăia doi judecători de la Curtea de Apel care au achitat-o pe doamna Rarinca? Le-au scos stenograme, nu ştiu ce. Vă daţi seama că judecătoarele de la Dragnea dacă cumva îl achitau pe Dragnea cred că erau şi arestate acum. Au dat şi ele un an cu suspendare, dar pentru noi e un lucru nedrept, pentru că nu doar noi, ci şi PNL a fost cu noi la suspendare. Toţi am fost, mă rog, toţi cei care am luat decizia. Sigur că e o stare de nemulţumire, pentru că e o nedreptate care ni se face”, a declarat Ponta, la România TV.

Robert Cazanciuc acuză declaraţiile despre justiţie în spaţiul public

În ultimul timp sunt foarte multe declaraţii despre justiţie în spaţiul public, a declarat ministrul de profil, Robert Cazanciuc, în faţă sediului Consiliului Suprem al Magistraturii. “Am făcut apel în mod constant, în special la oamenii politici să aibă o reţinere în a comenta deciziile justiţiei”, a spus ministrul justiţiei.

Ministrul Justiţiei a spus că a făcut apel în mod constant ca oamenii politici să fie rezervaţi atunci când discută despre justiţie, în contextul în care premierul a declarat că dacă Liviu Dragnea ar fi fost achitat, judecătoarele care au analizat dosarul ar fi fost arestate.

"În utimul timp, sunt foarte multe declaraţii despre justiţie în spaţiul public. Analişti, jurişti din toate mediile, oameni politici, toată lumea discută despre justiţie. În mod cert, acest lucru nu ajută întotdeauna la dialogul dintre instituţii, am făcut apel în mod constant, în special la oamenii politici, să aibă o anumită rezervă atunci când discută despre justiţie. Pe de altă parte, este foarte dificil să ceri să aibă această rezervă când spre exemplu un membru al CSM critică celelalte puteri ale statului - Parlamentul, Guvernul - spunând de exemplu că se emit prea multe ordonanţe de urgenţă. Este o declaraţie eminamente politică că se emit prea multe ordonanţe de urgenţe, în condiţiile în care acest Guvern a emis până acum cele mai puţine, şi în mod cert acest tip de declaraţie politică nu ar trebui să se regăsească din partea unui membru al CSM. Nu ajută în niciun caz la dialogul dintre instituţii", a spus Robert Cazanciuc, marţi, la sediul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).
 

Evenimente



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite