Incident cu o aeronavă Tarom pe Aeroportul din Budapesta

0
Publicat:

Un avion TAROM cu 70 de pasageri la bord a avut probleme la aterizare în Budapesta.

Probleme cu o aeronavă Tarom FOTO Antena 3 CNN
Probleme cu o aeronavă Tarom FOTO Antena 3 CNN

Aeronava ATR 72-600 cu numărul de înmatriculare YR-ATL, care opera zborul RO 237 al companiei Romanian Airlines, a ajuns duminică după-amiaza pe Aeroportul Internațional Liszt Ferenc.

După aterizare, în timpul rulajului pe pistă, avionul a suferit o avarie a roților jambei principale stânga a trenului de aterizare. 

În urma incidentului, pista respectivă a fost închisă pentru siguranța zborurilor, iar la aeronavă au fost chemați și pompierii instalațiilor aeroportului și serviciile competente.

Un alt avion s-a deplasat la Budapesta pentru a prelua pasagerii.

Pierderi de peste 62 milioane de lei

Proiectul bugetului de venituri şi cheltuieli pentru anul 2023 al companiei TAROM prevede o pierdere în valoare de 62,416 milioane de lei, în scădere cu 28,79%, respectiv cu suma de 154,349 milioane de lei faţă de pierderea aprobată în bugetul de venituri şi cheltuieli aferent anului 2022, şi în scădere cu 20,53%, echivalentul a 241,641 milioane de lei, comparativ pierderea preliminată/realizată la data de 31 decembrie, anul trecut.

Numărul de personal prognozat pentru finele anului 2023 este de 1.314 salariaţi, în scădere cu patru salariaţi faţă de cel aprobat în bugetul de venituri şi cheltuieli aferent anului 2022, prin Ordinul MTI nr. 470/2022.

Câştigul mediu lunar pe salariat (lei/persoană) determinat pe baza cheltuielilor de natură salarială, recalculat conform Legii anuale a bugetului de stat pe anul 2023 - Legea nr. 368/2022, în valoare de 10.592,85 lei/salariat, a fost estimat în creştere cu 18,03% în comparaţie cu valoarea preliminată/realizată în anul precedent.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite