Ilie Bolojan a numit-o pe Valeria Enache la șefia Inspectoratului de Stat în Construcții. Are rang de secretar de stat
Valeria Enache a fost numită în funcția de inspector general al Inspectoratului de Stat în Construcții (ISC), cu rang de secretar de stat, potrivit unei decizii semnate de premierul interimar Ilie Bolojan și publicate luni seara în Monitorul Oficial.

Conform actului oficial, numirea intră în vigoare odată cu publicarea deciziei.
Valeria Enache o înlocuiește în funcție pe Adina Marilena Szitar, care a fost revocată la cerere din funcția de inspector general al ISC, potrivit Agerpres.
Adina Szitar preluase conducerea instituției în luna martie, la propunerea USR, fiind numită în contextul negocierilor politice privind ocuparea funcțiilor din administrația centrală.
Inspectoratul de Stat în Construcții este instituția responsabilă cu controlul respectării legislației în domeniul construcțiilor, verificarea disciplinei în autorizarea și executarea lucrărilor, precum și monitorizarea aplicării reglementărilor tehnice în sector.
Deciziile privind revocarea Adinei Szitar și numirea Valeriei Enache au fost publicate luni în Monitorul Oficial.























































